Dental Alliance
April 23, 2024

Prelungire până la 30 iunie 2021 a prevederii care acordă părinților zile libere plătite de stat pentru a sta acasă în perioada în care școlile sunt închise și cursurile se desfășoară online

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Măsura prin care se acordă zilele libere părinților care au copii la creșă, grădiniță sau la școală, cu vârsta de până la 12 ani, în cazul în care cursurile cu prezența fizică sunt suspendate, a fost prelungită de la 31 decembrie 2020 până pe 30 iunie 2021. Prelungirea cu 6 luni a acestui termen a fost decisă prin Ordonanța de urgență nr. 220 din 30 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial pe 31 decembrie anul trecut.

Actul normativ aprobat în ultima ședință de Guvern a cabinetului Cîțu din anul 2020 prevede modificarea alineatului 1 al articolului 8^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 278/2020.

Concret, modificarea este următoarea:

“Prevederile prezentei Ordonanțe de urgență se aplică până la 30 iunie 2021 și în situația în care prin ordin al ministrului educației se dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.

Reamintim că indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată părinților se plătește de către angajator și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Indemnizația este în sumă brută și este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă.

Decizia de a prelungi această prevedere vine în contextul în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că școlile nu vor fi redeschise fizic pe 11 ianuarie, la revenirea elevilor din vacanța de iarnă.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.