Dental Alliance
April 23, 2024

Preot prins băut la volan. A spus că a băut vinul de la slujbă, invocând fişa postului

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Un preot din judeţul Iaşi a fost prins băut la volan. Deşi avea o alcoolemie de 2,8 la mie, bărbatul le-a spus oamenilor legii că a băut doar un pahar din vinul de la slujbă. Acesta a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Preot prins băut la volan. A spus că a băut doar un pahar de vin, însă alcoolemia rezultată în urmă testării l-a contrazis. A încercat să-şi demonstreze nevinovăţia, iar magistraţii Judecătoriei l-au crezut. Procurorii au contestat decizia judecătorilor la Curtea de Apel, iar în final, preotul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Preot prins băut la volan. A spus că a băut vinul de la slujbă, invocând fişa postului

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 2 august 2017. Preotul  a fost oprit de poliţişti în afara comunei Leţcani. Pentru că mirosea puternic a alcool, bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 1,8‰ alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital, iar analiza sângelui a arătat o alcoolemie de 2,8 la mie.

Preotul le-a explicat poliţiştilor că a băut doar un pahar de vin, după ce a terminat slujba de la biserica Mănăstirii Sf. Ierarh Glicherie Mărturisitorul din Slătioara. În momentul în care a fost oprit de poliţişti, bărbatul spune că mergea spre aeroportul din Iaşi, deoarece urma să plece în Anglia.

Pentru că nu avea antecedente penale şi pentru că nu pusese pe nimeni altcineva în pericol, judecătorii i-au dat o pedeapsă blândă: un an de închisoare, cu amânarea executării timp de doi ani. De asemenea, în toată această perioadă bărbatul nu mai avea voie să urce la volan.

Preotul nu s-a mulţumit cu această pedeapsă şi a atacat sentinţa cu apel, solicitând acordarea de circumstanţe atenuante. El a afirmat că recunoscuse constant că a băut la mănăstire pentru că slujise în biserică în ziua respectivă şi a cerut adoptarea unei hotărâri de renunţare la aplicarea pedepsei. Această măsură poate fi adoptată în cazul în care fapta comisă nu reprezintă pericol social, fapt contestat de procurori, care au declarat şi ei apel.

„Consumul de băuturi alcoolice declarat este fără îndoială unul nereal deoarece valoarea extrem de ridicată a alcoolemiei, 2,80‰, nu putea fi atinsă doar din consumul unui pahar de vin de 250 ml, astfel cum a susţinut inculpatul. În starea avansată de ebrietate în care s-a aflat, inculpatul a parcurs un traseu foarte lung, peste 100 km, pe un drum european, pe timp de zi, în condiţii de trafic intens. Numai întâmplarea a făcut ca niciunul din ceilalţi participanţi la trafic să nu fie pus efectiv în pericol de modul de deplasare al inculpatului. Lipsa unor consecinţe concrete nu poate fi în niciun caz un argument în favoarea inculpatului, acesta neavând niciun merit în evitarea producerii unor evenimente rutiere”, au arătat procurorii, potrivit Ziarul de Iaşi. 

Magistraţii Curţii de Apel le-au dat dreptate procurorilor şi au dat o pedeapsă de 1 an de închisoare, dar cu suspendarea executării. Diferenţa dintre amânarea pedepsei şi suspendarea executării acesteia constă în faptul că în prima variantă, cazierul rămâne curat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.