Preoți din cadrul Protopopiatului Roman, au răspuns afirmativ apelului Centrului Zonal de Recoltare Sangvină din Roman și au donat sânge
La îndemnul IPS părinte IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, preoți și credincioși din parohiile Icușești, Mesteacăn și Bătrânești, Protopopiatul Roman, au răspuns afirmativ apelului Centrului Zonal de Recoltare Sangvină din Roman și au donat sânge, atât de prețios în aceste momente dificile, pricinuite de noua pandemie de coronavirus.
Acesta nu este un gest solitar, el fiind o continuare a implicării active dar foarte responsabile a Bisericii, în prevenirea, vindecarea și lupta cu această boală, cu acest flagel, care s-a așternut peste noi.
Prin urmare îndemnăm pe toți cei care au posibilitatea, slujitori și credincioși din parohiile Protopopiatului Roman, să facă această jertfă, să doneze sânge sau să fie alături, după posibilități, material dar mai ales spiritual, purtându în rugăciune, pe cei bolnavi și pe cei care se expun în fața acestui virus.
Dumnezeu să ne apere, să ne ajute și să ne binecuvinteze pe toți!