Preotul Dan Rusu a plecat la Ceruri
Am aflat cu durere despre plecarea din lumea aceasta, în data de 17 ianuarie 2024, a preotului Dan Rusu, unul dintre slujitorii destoinici ai sfintelor altare care și-au desfășurat activitatea în Eparhia Romanului și Bacăului.
A fost un preot cu alese calități sufletești, implicat în numeroase activități pastoral-duhovnicești și social-filantropice, dar și în lucrări de înfrumusețare a sfântului lăcaș de cult unde și-a desfășurat misiunea, râvnitor, apropiat de enoriașii săi, fiind mereu în preajma celor aflați în suferință.
După 29 de ani de pastorație în mijlocul credincioșilor din Parohia Doljești, Protopopiatul Roman, unde și-a împlinit chemarea sacerdotală, la vârsta de doar 56 de ani părintele Rusu Dan a fost chemat de Dumnezeu în Biserica Triumfătoare, unde avem speranța că va fi așezat în soborul preoților din ierarhia cerească pentru a sluji Sfânta Liturghie sub protia Arhiereului Cel veșnic, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
În aceste momente de adâncă suferință, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul destoinicului Său slujitor în Împărăția Cerurilor!
Dumnezeu să-l odihnească!
† IOACHIM,
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului
Date biografice:
Preotul Rusu Dan s-a născut la Roman, la data de 4 august 1968, din părinții Manole și Aristița Rusu.
A absolvit Colegiul Național „Roman Vodă” din Roman, apoi cursurile Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, specializarea Teologie ortodoxă pastorală, promoția 1995, susținând lucrarea de Licență cu tema „Sinodul al IV-lea Ecumenic”
S-a căsătorit la data de 09 mai 1993 cu tânăra Claudia Mona Alexandru, iar din această căsătorie a rezultat un singur copil, Nectarie Rareș, născut la 25 octombrie 2001.
A fost hirotonit diacon la data de 24 aprilie 1995 de către Preasfințitul Părinte Eftimie, iar preot la data de 07 mai 1995 de către același ierarh, fiind desemnat să-și împlinească misiunea preoțească în Parohia Doljești, Protopopiatul Roman, începând cu data de 01 septembrie 1995.
În cei 29 de ani de preoție, preotul Dan Rusu a desfășurat numeroase activități misionare și culturale, participând și găzduind întâlnirile preoților cu prilejul organizării de către Protopopiatul Roman a cercurilor pastoral-misionare, a sinaxelor, a ședințelor sau a conferințelor preoțești. Totodată, având sprijinul consiliului parohial și al cadrelor didactice din localitatea Doljești, preotul Dan Rusu a desfășurat și activități dedicate tinerilor, între care amintim proiectul patriarhal „Cala mântuirii” (2013).
În anul 2015, dedicat „Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” și „Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii”, în data de 21 iulie, la Parohia Doljești, în cadrul Cercului pastoral-misionar “Episcop Policarp Popescu”, preotul Dan Rusu a susținut conferința cu tema “Parohia, centru de întărire duhovnicească a omului confruntat cu o lume plasată sub semnul desacralizării, al globalizării și al migrației”.
Pentru activitatea de reabilitare a bisericii închinate Sfintei Treimi din Parohia Doljești, dar și pentru activitățile pastorale și misionare desfășurate în comunitatea parohială, preotul Dan Rusu a fost hirotesit în treapta de iconom stavrofor.
În data de 17 ianuarie 2024, la vârsta de doar 56 de ani, preotul Dan Rusu a fost chemat de Hristos Domnul, Marele Arhiereu, la ceruri, pentru a sluji cu îngerii Liturghia cerească.
Dumnezeu să-l odihnească în ceata vrednicilor Săi slujitori!
***
Sfânta Liturghie și slujba de Înmormântare vor fi oficiate în biserica Parohiei Doljești, sâmbătă, 20 ianuarie, apoi trupul neînsuflețit va fi înhumat în Cimitirul „Eternitatea” din Roman.
Slujba Stâlpilor va fi oficiată miercuri, 17 ianuarie, de la ora 18.00.
Sursa EPBR