Dental Alliance
April 20, 2024

Președintele a semnat! Cu cât și de când vor crește alocațiile pentru copii

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea PSD privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Majorarea urmează să intre în vigoare în luna următoare celei în care se publică în Monitorul Oficial. Conform acestei legi, alocația ajunge la 600 de lei pentru copiii de până la 2 ani (până la 3 ani pentru copiii cu dizabilități) și la 300 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani. 

Cel mai probabil soluția este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până vom avea posibilitatea să asigurăm resursele financiare în buget, care se poate face doar la rectificare, care se poate face după iulie”, a declarat Ludovic Orban. Acesta a mai spus ”și dacă am vrea, nu avem cum să dublăm alocațiile pentru copii” conform capital.ro

După noua lege, alocațiile vor fi în cuantum de: 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani și 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.