Dental Alliance

October 16, 2026

Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc: Vă doresc tuturor sărbători fericite, pace în suflet și speranța că mâine va fi mai bine

0
7160d47d-f1a2-41ef-adf8-5b3e1a0702e7

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

Apropierea sărbătorilor ne aduce multora dintre noi un sentiment de tristețe, mai ales celor dintre noi care avem copiii sau nepoții plecați peste mări și zări, pentru o viață mai bună.

Potrivit unor date făcute publice recent 160.000 de copii din toată țara aveau, la 1 ianuarie 2018, unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.Din județul Neamț 1060 de copii au ambii părinți plecați în străinătate, 973 de copii sunt cei care au părintele plecat în afară, care este de altfel și unicul susținător al familiei. iar 5591 de copii au un părinte plecat la muncă în străinătate.

Acești copii și părinți vor fi nostalgici în aceste zile de sărbătoare. Și nu doar ei. Alte date ne arată că aproape jumătate dintre tinerii români spun că au de gând să plece din țară în următorii 5 ani, nu doar pentru bani, ci dintr-un cumul de motive.

Pentru ei e de datoria noastră, a tuturor, să profităm de votul nostru și să ne prezentăm la vot în data de 26 mai, să fim implicați civic în viitorul țării noastre, să îi alegem pe cei mai buni ca să ne reprezinte în Europa, ca să contribuie de acolo la binele celor plecați, dar și a noastră, celor care am rămas acasă.

Pentru că Uniunea Europeană putem spune că este și casa a milioane de români.

”În Săptămâna Mare gândul meu se îndreaptă către toți nemțenii, atât cei care sunt rămași acasă, dar și către cei care au o casă temporară în alte țări. Sunt convins că fiecare muncește să fie mai bine, să trăiască mai bine. De aceea le transmit toate gândurile mele bune, dar vreau să le transmit un mesaj, în prag de sărbători: să vă rugați și pentru viitorul țării, al Uniunii Europene. Totodată, îi rog pe toți să se prezinte la vot în data de 26 mai, să se folosească de dreptul pe care îl au ca să trimită la Bruxelles oamenii potriviți ca să le reprezinte cât mai bine interesele. Să îi trimită acolo pe candidații care se vor asigura că cei dragi lor, care lucrează în afara țării, le sunt reprezentate cât mai bine interesele. Totodată, să se asigure că prin votul lor îi vor trimite acolo pe toți cei care vor duce România în primul rând, vor negocia cât mai bine, ca să fie aduse în țară fonduri europene semnificative pentru a continua proiectele de modernizare a României, a comunităților noastre. Să ne bucurăm de aceste sărbători, dar să ne gândim și la ziua de mâine, la responsabilitatea pe care o avem. Vă doresc tuturor sărbători fericite, pace în suflet și speranța că mâine va fi mai bine, pentru că viitorul e în mâinile noastre”

Mugur Cozmanciuc

Deputat, PNL

Județul Neamț, prezent la Bruxelles, la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor Consiliul Județean Neamț a participat, în perioada 12–14 octombrie, alături de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și de reprezentanți ai altor județe din regiune, la European Week of Regions and Cities, desfășurată la Bruxelles. Ajuns la cea de-a 24-a ediție, evenimentul este organizat anual de Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor și reunește mii de participanți din întreaga Europă. Delegația Județului Neamț a fost condusă de administratorul public Lucian-Ovidiu Micu. Prima zi a fost dedicată deschiderii oficiale a evenimentului, la Parlamentul European, și discuțiilor despre viitorul politicii de coeziune, investițiile europene și dezvoltarea comunităților locale. Programul a oferit delegației Regiunii Nord-Est ocazia de a participa la schimburi de experiență și de a cunoaște abordările altor regiuni europene. Pe 13 octombrie, administratorul public Lucian Micu a participat, în calitate de speaker, la dezbaterea europeană „The right to stay: keeping our mountains alive, dynamic, accessible and inhabited”, dedicată viitorului comunităților montane. Discuțiile au vizat dificultățile cu care se confruntă aceste zone, nevoia de investiții și măsurile prin care locuitorii pot avea condiții mai bune de trai și oportunități de dezvoltare în comunitățile lor. Ultima zi a evenimentului a adus în prim-plan tradițiile, turismul și gastronomia Regiunii Nord-Est, printr-un stand de promovare și o sesiune de degustare a produselor locale. Județul Neamț a fost prezent și datorită sprijinului producătorilor locali, membri ai Clusterului „Produs în Neamț”, care au oferit produse tradiționale apreciate de participanți. A fost o ocazie de a prezenta vizitatorilor europeni o parte din ceea ce ne definește și de a face mai cunoscute produsele și tradițiile nemțene. „Ne dorim ca județul Neamț să fie prezent în cât mai multe contexte europene în care se discută despre dezvoltarea comunităților și despre oportunitățile pe care le putem valorifica. Participarea la Bruxelles ne-a oferit posibilitatea să prezentăm atât provocările județului nostru, cât și lucrurile cu care ne mândrim. Vreau să felicit echipa ADR Nord-Est pentru obținerea titlului de «Regiune europeană întreprinzătoare 2027», o premieră pentru România și o recunoaștere a eforturilor de susținere a antreprenoriatului și a mediului de afaceri din regiunea noastră. Le mulțumesc reprezentanților ADR Nord-Est pentru colaborare și pentru buna organizare a participării regiunii noastre, precum și Clusterului «Produs în Neamț» și producătorilor locali care ne-au sprijinit cu produsele lor. Mă bucur că am putut promova împreună județul Neamț și valorile sale”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

NU PIERDEȚI