Președintele PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa: Noul spital județean rămâne o prioritate și un angajament asumat pentru Neamț!
Astăzi a fost depus proiectul „Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț”, în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS).
Proiectul a fost aprobat în Consiliul Județean Neamț, împreună cu documentația tehnico-economică – faza SF, devizul general și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții.
Valoarea totală a investiției este de 1.688.281.644,58 lei (inclusiv TVA), din care valoarea nerambursabilă este de 1.680.522.877,29 lei (inclusiv TVA), iar finanțarea de la bugetul local al Județului Neamț este de 7.758.767,29 lei (inclusiv TVA).
Președintele PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa:
„Noul spital județean va însemna mai multă siguranță pentru pacienți, circuite medicale moderne, eficiență energetică sporită și soluții digitale care să reducă timpii de așteptare și să îmbunătățească actul medical.
Le mulțumesc tuturor colegilor și specialiștilor care s-au implicat și au muncit pentru ca acest proiect să ajungă în acest punct.
Noul spital județean rămâne o prioritate și un angajament asumat pentru Neamț!”



