Dental Alliance
April 20, 2024

Primar Leonard Achiriloaei: Artera Roman Est și rezervorul de apă de 5000 mc de la gară, vor fi realizate cu sprijinul Ministerului Dezvoltării!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În urma demersurilor pe care le-am întreprins, municipiul Roman se află pe lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul național „Anghel Saligny”, cu cele două investiții de importanță vitală: apa și infrastructura rutieră.
Investițiile care constau în lucrări de modernizare a alimentării cu apă, nu trebuie să mai întârzie! Am spus-o public, în ședințele de lucru cu reprezentanții Companiei Județene ApaServ și voi depune toate eforturile în această direcție!
Am solicitat Ministerului Dezvoltării fonduri prin programul „Anghel Saligny” pentru reabilitarea unui rezervor de 5000 mc din strada Mihai Viteazu, iar în acest moment, a fost alocată suma de 7.750.571,80 lei.
Lucrările propuse spre executare presupun refacerea pereților rezervorului prin remedierea fisurilor apărute, refacerea tencuielilor și a hidroizolației și schimbarea componentei hidraulice. Toate acestea, vor asigura apa potabilă în municipiul Roman, timp de 24 de ore, în cazul unei avarii.
De asemenea, pentru că în cadrul programului „Anghel Saligny” se pot finanța obiective care să cuprindă lucrări de modernizare de centuri ocolitoare ale localităților, am depus documentația necesară pentru accesarea de fonduri necesare modernizării Arterei Roman Est.
Am considerat că această investiție este importantă, având în vedere starea actuală a drumului și nevoia stringentă de a crea condiții necesare pentru desfășurarea traficului greu pe această centură ocolitoare. Suma alocată va fi de 23.000.000 lei, urmând să identificăm surse de finanțare care să vină în completarea acestei lucrări majore din punct de vedere tehnic și financiar.
Așa cum am promis, continuăm dezvoltarea municipiului Roman!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.