Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Primar Leonard Achiriloaei: Strada Teiului va fi racordată la sistemul de canalizare!

0

Romașcanii care locuiesc la blocurile din strada Teiului vor fi racordați la sistemul de canalizare menajeră, lucru firesc pentru orice zonă a unui oraș dezvoltat. Alături de colegii din Direcția Tehnică și de Investiții am stabilit etapele și timpii de execuție, la acest moment fiind obține toate avizele necesare pentru începerea lucrării în această zonă.
Lucrarea presupune realizarea și punerea în funcțiune a unei stații de pompare apă menajeră și a unei conducte de refulare, pe o distanță de 800 metri – până la intersecția cu strada Dumitru Martinaș. Investiția face parte din obiectivele bugetate în acest an și se ridică la valoarea de aproximativ 800.000 lei. În perioada imediat următoare lucrarea va fi scoasă la licitație, urmând a fi stabilit constructorul.
Ceea ce mi-am asumat în acest mandat – nicio stradă neasfaltată și fără utilități publice, nu a fost o deviză, ci un deziderat pe care îl construim etapă cu etapă!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.