Primar Lucian Micu: Al nouălea proiect european câștigat – Romanul iluminat inteligent
O nouă veste bună pentru orașul nostru este aceea că am primit rezultatul evaluării tehnice și financiare a proiectului de extindere și modernizare a sistemului de iluminat, iar cât de curând sperăm să semnăm și contractul de finanțare cu fonduri de la Uniunea Europeană. Proiectul prevede lucrări de intervenţie pe 121,94 km de reţea de drumuri publice iluminate și instalarea a 4.525 aparate de iluminat cu surse LED, precum și instalarea de panouri fotovoltaice pentru alimentarea corpurilor de iluminat de la de la trecerile de pietoni şi a celor care asigură iluminatul curţilor interioare ale blocurilor de locuinţe. Vom avea proiectoare pentru iluminatul trecerilor de pietoni, independente energetic, alimentate fotovoltaic, împreună cu sistem de avertizare acustică pentru persoanele cu dizabilităţi. Monitorizarea iluminatului public se va face printr-un sistem inteligent de comandă şi diagnoză. În plus, se vor monta două staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice.
Este cel de-al nouălea proiect european câștigat de echipa din administrația romașcană și așteptăm unda verde și pentru celelalte nouă proiecte depuse, dar și răspunsuri favorabile pentru cererile de finanțare depuse la agențiile guvernamentale pentru diverse investiții, cum ar fi modernizarea Cinematografului Unirea, a Casei Celibidache sau lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere.