Dental Alliance
April 20, 2024

Primar Lucian Micu : Sunt mândru că orașul nostru s-a remarcat prin a fi un exemplu de implicare, toate încununate sub sigla MTB Roman

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Sunt mândru că, din nou, orașul nostru s-a remarcat prin a fi un exemplu de implicare, pasiune pentru sport și voluntariat, toate încununate sub sigla MTB Roman. Cea de-a doua ediție a MTB Maraton, desfășurată sâmbătă, 13 iulie, a fost extraordinar de bine organizată, semn că acolo unde oamenii iubesc ceea ce fac și rezultatele sunt pe măsură. Le-am fost și eu alături, și la startul competiției, dar și la premiere și cred că împreună cu cei de la CSM Roman am reușit să ne aducem și noi aportul la acest eveniment, deși, trebuie să recunoaștem, multă muncă au depus și cei care au pedalat sau au parcurs traseele în fotoliile rulante. Mă bucur că Romanul știe și poate să organizeze astfel de evenimente sportive de amploare și că, de la an la an, o masă din ce în ce mai mare de oameni se implică pentru a crea tot felul de activități pentru romașcani și nu numai.
Și Primăria pune umărul, iar sâmbătă, pe 20 iulie, organizăm o petrecere în Ștrandul din Complexul Sportiv și de Agrement ”Moldova”, iar duminică, pe 21 iulie, am reprogramat, din cauza ploilor de ieri, picnicul din Parc. Sunt activități frumoase, pentru toate vârstele și gusturile, care ne vor aduce mai aproape, să ne cunoaștem mai bine și să învățăm unii de la alții să oferim cât mai multe pentru comunitate.

Lucian Micu

Primar, Municipiul Roman

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.