Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Primar Lucian Micu: Vizită de lucru la Spitalul de Urgență Roman

0

Astăzi, am făcut și o vizită la Spitalul Municipal de Urgență Roman, unitate medicală greu încercată în ultima perioadă, când atât pacienții, cât și cadrele medicale au trebuit să se adapteze la toate relele pricinuite de această pandemie. Mă bucur, însă, că – în ciuda vremurilor – Spitalul Roman a fost ferit de mari necazuri și sper ca și de acum încolo să fie tot așa.

Poate nu putem stârpi acest virus, dar noi, ca autorități, avem obligația să continuăm investițiile în unitatea medicală. Am vești bune despre computerul tomograf achiziționat și care acum este instalat. Așteptăm avizul de amplasare și după care imediat depunem actele pentru a primi autorizația de funcționare, demersuri care sper să nu dureze mai mult de trei luni. Acest aparat vine în completarea proiectului european pe care l-am câștigat deja și care va crea la Spitalul din Roman un centru imagistic modern. Contractul de finanțare este deja semnat și suntem în faza de licitație pentru proiectare.

Am intrat și în subsolul clădirii, unde au început lucrările programate în acest an și care se vor încheia în luna octombrie.

Pentru că am identificat o nouă sursă de finanțare europeană, peste o lună, vom depune un nou proiect pentru Spital, de data aceasta care se va concentra pe dotarea secțiilor cu aparatură de ultimă generație. Când toate actele vor fi gata, vă voi anunța, așa cum fac de fiecare dată, ce echipamente vom achiziționa din fonduri europene și cu ce vor îmbunătăți ele calitatea serviciilor din Spitalul Municipal de Urgență Roman.

Lucian Micu

Primar, Municipiul Roman

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.