Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Primăria Municipiului Roman a trimis primul tir cu ajutoare pentru orașul înfrățit Kamianets-Podilskyi din Ucraina!

0

Campania noastră de strângere de ajutoare – „Romașcanii uniți pentru Ucraina”, a făcut ca o mână de ajutor să fie întinsă acum, în Săptămâna Mare. Astăzi, 19 aprilie, un tir a fost încărcat cu alimente care au termen de valabilitate mare, produse de igienă și dezinfectanți și echipamente de protecție. Toate acestea s-au aflat pe o listă de necesități urgente, pe care autoritățile din orașul înfrățit ni le-au comunicat.
Alături de dumneavoastră, oameni cu suflet mare, care ați ales să sprijiniți această cauză donând alimente și produse de strictă necesitate la punctele de colectare amenajate în oraș, Primăria Municipiului Roman a susținut achiziționarea de produse în valoare de 100.000 lei.
Primul transport cu ajutoare va ajunge coordonat la municipalitatea Kamianets-Podilskyi în cursul acestei zile, prin coridoarele speciale din punctele de frontieră. Rămânem în legătură cu reprezentanții oficialităților de acolo, pentru a ne asigura că transportul a ajuns în bune condiții și pentru a pregăti următoarea livrare.
Mulțumesc tuturor celor care au contribuit sub o formă sau alta la sprijinirea acestei comunități, care, după o viață întreagă a rămas doar cu amintiri.
Rămânem uniți în gând și faptă pentru acest popor greu încercat!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.