Dental Alliance

Alegeri 2024

November 25, 2024

Primarii nemțeni ai PNL s-au întîlnit cu premierul Florin Cîțu

0

O delegație formată din 33 de primari și 3 viceprimari ai PNL din județul Neamț, condusă de prefectul George Lazăr, președintele PNL Neamț, și senatorul Eugen Țapu-Nazare s-a întâlnit cu premierul Florin Cîțu, cu directorul Companiei Naționale de Investiții, Mihaela Pătrășcoiu, cu alți oficiali guvernamentali. Au fost prezentate principalele proiecte de investiții în comunitățile locale, identificate soluții de finanțare, iar mai multe contracte cu finanțare guvernamentală au fost și semnate.

 

”În condițiile în care politica PNL este aceea de a nu majora taxele și impozitele, una dintre pârghiile importante de dezvoltare a comunităților locale, pe lângă cele europene, o reprezintă fondurile guvernamentale. Când vorbim de comunitățile locale, nu ne referim doar la cele conduse de primarii PNL, pentru că populația nu trebuie împărțită după calitatea de membru de partid a primarilor. Din acest punct de vedere, premierul Florin Cîțu este un partener de dialog, iar ușa Guvernului, a Companiei Naționale de Investiții, este deschisă tuturor celor care doresc dezvoltarea județului Neamț, care scriu și depun proiecte”, a explicat prefectul George Lazăr, președintele PNL Neamț.

 

”A fost o întâlnire utilă, mai ales că ne aflăm la jumătatea anului și urmează o rectificare bugetară, iar primarii au avut ocazia să-și prezinte strategiile de dezvoltare, mare parte dintre ele implementate cu fonduri guvernamentale. Am început această serie de întâlniri în urmă cu mai multe luni, iar astăzi, o parte dintre contractele de finanțare au fost și semnate, pentru că cei mai mulți primari au depus proiecte pentru construcția de școli și dispensare, de rețele de apă și canalizare, de terenuri de sport, de infrastructură rutieră și pietonală etc”, a precizat și senatorul Eugen Țapu-Nazare.

 

Prezent la întâlnirea cu premierul României, Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamț, a reiterat nevoia de sprijin guvernamental și a insistat asupra deschiderii pe care Guvernul PNL o are pentru dezvoltarea  comunităților locale. ”Întâi de toate suntem primari, oamenii ne-au creditat cu încrederea lor, iar singura politică pe care o facem este politica dezvoltării. Premierul Florin Cîțu este un partener deschis, atent la nevoile orașului nostru, și îmi doresc în continuare să păstrăm același dialog, să identificăm nevoi și soluții”, a precizat primarul municipiului Piatra Neamț.

 

Biroul de presă al PNL Neamț

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.