Dental Alliance

July 5, 2026

Primarul comunei Gâdinți face apel la solidaritate: Familia Bulgagiu are nevoie de ajutor după incendiul care i-a distrus locuința

0
INCENDIU GADINTI

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

Primarul comunei Gâdinți, Dragoș Popa, lansează un apel către toți locuitorii comunei și către cei care pot oferi sprijin, pentru a veni în ajutorul familiei Bulgagiu, a cărei locuință a fost distrusă în urma unui incendiu produs în data de 4 iulie 2026.

Edilul îi îndeamnă pe oameni să dea dovadă de solidaritate și implicare, astfel încât familia afectată să își poată reconstrui casa și să depășească această perioadă extrem de dificilă.

Potrivit primarului, orice formă de ajutor este binevenită, fie că este vorba despre:

  • donații de materiale de construcții;
  • sprijin financiar;
  • implicare directă prin muncă voluntară la refacerea locuinței.

Dragi concetățeni ai comunei Gâdinți! Haideți să fim solidari cu familia Bulgagiu din comuna noastră pentru a-i ajuta să-și refacă locuința care a fost distrusă de un incendiu în data de 04.07.2026. Cu ajutorul dumneavoastră putem să ajutăm această familie să treacă mai ușor peste acest eveniment nefericit. Vă mulțumesc anticipat!”, este mesajul transmis de primarul Dragoș Popa.

Persoanele care doresc să contribuie sau să afle mai multe informații pot lua legătura direct cu primarul comunei Gâdinți la numărul de telefon 0743.050.774.

Comunitatea din Gâdinți are acum ocazia să demonstreze că solidaritatea și spiritul de întrajutorare pot face diferența pentru o familie care și-a pierdut agoniseala de-o viață în doar câteva momente. Orice gest, indiferent de valoarea sa, poate reprezenta un pas important către refacerea locuinței și revenirea la o viață normală.

Leave a Reply