Dental Alliance
March 19, 2024

Primarul Lucian Micu le-a vorbit elevilor de la CNRV, la ”Ora de administrație publică locală”

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Primarul Lucian Micu a demarat un proiect prin care un număr cât mai mare de tineri din liceele romașcane să se familiarizeze cu informațiile generale despre administrația publică locală. Programul ”Ora de administrație publică” a debutat astăzi, 21 mai, când edilul a fost prezent la Colegiul Național ”Roman Vodă”, pentru a discuta cu elevii interesați care sunt principalele atribuții și responsabilități ale autorităților locale.

Obiectivele proiectului ”Ora de administrație publică” sunt informarea unui număr de minim 450 de tineri romașcani din toate liceele despre rolul administrației publice locale, dezvoltarea abilităților de cetățenie activă în rândul participanților, precum și stimularea tinerilor de a se implica și sprijini activ autoritățile în dezvoltarea comunității sau în crearea de noi proiecte pentru generația lor.

Nu de puține ori, am întâlnit cazuri în care cetățenii, indiferent de gradul de educație, nu cunosc noțiuni elementare despre rolul Primăriei și al Consiliului Local, care sunt atribuțiile primarului, dar și responsabilitățile, dar și felul în care taxele plătite de cetățeni pot fi cheltuite în interesul oamenilor.

Pentru a înțelege corect modul cum funcționează o comunitate, este necesar ca, încă de tineri, să știm informații generale despre administrație, astfel încât să putem, noi, cetățenii, să cerem corect și clar maximizarea eforturilor pentru dezvoltarea unei localități. Nu îmi propun să predau o lecție tehnică de administrație, ci vreau să-i încurajez pe tineri să-și dezvolte curiozitatea pe acest domeniu și, de ce nu, să-i încurajez pe cei care vor dori să se îndrepte spre studii de specialitate.

Cred că este un exercițiu util, atât pentru tinerii pe care-i văd din ce în ce mai activi și implicați în viața orașului, dar și pentru mine, ca șef al administrației locale, pentru că am prilejul de a avea un feedback direct de la generația nouă, una care nu se teme să spună direct care sunt minusurile unei administrații sau cum vede îmbunătățirea. Voi merge în toate cele șapte licee din oraș, iar din toamnă, în funcție de sugestiile primite de la liceeni, vom îmbunătăți proiectul, pentru a fi și mai accesibil și mai interesant, dar mai ales aplicat.

Lucian Micu

primarul municipiului Roman

Proiectul este derulat cu sprijinul Kult Hub, iar la ora de administrație, ce se întinde pe durata a 50 de minute, poate participa orice elev din unitatea de învățământ respectivă, existând o sesiune de întrebări-răspunsuri de ambele părți, precum și prezentarea unui clip video care descrie câteva din particularitățile administrației publice romașcane.

Prima parte a acestui proiect se va derula până pe 15 iunie, urmând ca, la începutul anului școlar 2019-2020, el să fie reluat și actualizat funcție de cerințele participanților. Pe lângă sesiunile generale de informare, proiectul prevede și câteva întâlniri specializate pe subdomenii din administrație, la care vor lua parte și alți specialiști în varii domenii, printre aceștia aflându-se și judecătorul Cristi Danileț, care va fi prezent la Roman pe 10 iunie, pentru a le vorbi celor interesați despre domeniul justiției. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.