Primarul Lucian Micu prezent la lansarea cărții președintelui Klaus Iohannis
Am fost invitat și a fost o onoare pentru mine să particip la lansarea celei de-a treia cărți scrise de președintele românilor, Klaus Iohannis, intitulată ”EU.RO. Un dialog deschis despre Europa”.
Lansarea volumului a avut loc la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti, în prezența autorului și a altor persoane remarcabile și implicate în soarta țării noastre. Volumul ”EU.RO.
Un dialog deschis despre Europa” tratează subiecte legate de afacerile europene. În drum spre casă, am avut răgaz să parcurg mai multe paragrafe și consider că este o carte utilă, mai ales că explică modul în care funcționeză Uniunea Europeană sau care este rolul României în contextul în care țara noastră deține președinția Consiliului UE.
Urmează alegerile pentru Parlamentul European și cred că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a cunoaște cât mai multe despre UE, astfel încât să voteze în cunoștință de cauză și în interesul românilor. Vă recomand să vă informați, să apelați la surse credibile, pentru că doar în acest fel veți lua decizia cea mai bună pentru dumneavoastră și pentru România