Dental Alliance

Laurentiu Leoreanu

Lucian Micu

Primele imagini cu trenurile care s-au ciocnit în Ploiești Triaj. Garniturile au deraiat

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Imagini dramatice au fost surprinse la accidentul feroviar din Ploiești Triaj. Două trenuri s-au ciocnit și au deraiat, iar impactul s-a soldat cu victime.

 

Accidentul feroviar s-a produs miercuri după-amiază, între un tren marfar și un tren de călători, care avea în vagoane cel puțin 55 de oameni.

Ce s-a întâmplat

Surse din cadrul CFR Călători spun că trenul personal circula cu aproximativ 22 de kilometri pe oră și ar fi avut prioritate. Trenul de marfă a intrat frontal în această garnitură. Potrivit primelor informații venite din partea anchetatorilor, marfarul, care transporta zahăr, ar fi depășit semnalul de oprire și a lovit personalul care circula pe ruta Ploiești Sud – București.

În urma impactului, primul vagon al trenului personal a deraiat. Cel puțin 11 persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Unul dintre răniți a fost preluat cu elicopterul medical, din cauza stării în care se afla.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.