Primul caz de Covid din Durău: un administrator de pensiune
Patroana unei pensiuni din Durău a fost preluată de ambulanță, ieri, 24 iunie,în stare destul de gravă, și transportată la spital, după ce a fost testată și a rezultat că are Covid 19. Localnicii spun că femeia a fost recent la un control la Iași și a călătorit cu mijloace de transport în comun, iar abia după ce s-a întors acasă a fost preluată de ambulanță și internată.
Apariția unui caz de infecție în Durău, după ce, în toată perioada stării de urgență, nu a fost nicio persoană bolnavă în stațiune este un semnal de alarmă pentru localnici. Pentru că, odată cu relaxarea, nu prea se mai respectă nicio regulă, nu se poartă măști, turiștii vin de peste tot și se cazează peste tot, iar la supermarket-urile deja înghesuite, în loc de panouri de plexiglas, vânzătoarele au pus o…sfoară, ca să țină clienții la distanța de siguranță.
Patroana de pensiune din Durău este al doilea caz de persoană infectată cu Covid din comuna Ceahlău. Primul caz a fost tot o femeie, care a fost internată în spital pentru o altă problemă de sănătate și s-a infectat cu noul tip de coronavirus.