Dental Alliance
April 19, 2024

Tânăr din Neamţ, care şi-a legat soţia de mâini şi de picioare şi apoi i-a tăiat nasul, arestat după doi ani

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Un tânăr din Neamţ, care şi-a supus nevasta şi copiii la chinuri greu de imaginat, a fost prins abia după doi ani de la oribilele fapte.

Gheorghe L. i-a obligat până şi pe copiii săi să practice cerşetoria şi prostituţia, iar pe soţia lui o ţinea legată de mâini şi de picioare, o înfometa şi apoi îi dădea să mânânce resturi de mâncare, adunate de la ghenă.

“Profitând de starea vădită de vulnerabilitate în care se aflau victimele, acestea provenind din familii dezorganizate, cu o situaţie material deosebit de precară, inculpaţii le-au exploatat prin obligare la practicarea cerşetoriei în folosul lor, obligându-le să apeleze în mod repetat la mila publicului în diferite localităţi rurale sau urbane, în care săptămânal erau organizate târguri şi pieţe, atât pe raza judeţului Suceava, dar şi în alte judeţe din ţară. Pe soţia sa a legat-o de mâini şi de picioare, a lovit-o cu pumnii, picioarele şi cu diferite obiecte contondente, după ce mai întâi îi punea un căluş în gură, pentru ca vecinii să nu audă ţipetele victimei, dându-i de mâncare numai resturi adunate de prin gunoaie”, precizează procurorii în referat.

Gheorghe Lazăr a fost condamnat nu doar pentru trafic de minori și trafic de persoane, ci și pentru vătămare corporală, pentru că i-a tăiat nasul soției, după o dispută conjugală. El a fost ridicat de polițiști și condus la Penitenciarul Bacău, informează zch.ro.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.