Primul județ din România care a scăpat de coronavirus. Ultimii trei pacienți au fost externați
Primul județ din România care a scăpat de coronavirus este Brăila, acolo unde sâmbătă au fost externați ultimii trei pacienți.
Primul județ din România care a scăpat de coronavirus
În timp ce numărul cazurilor COVID-19 crește în continuare, autoritățile din Brăila se laudă cu performanța de a fi primul județ din România care a scăpat de coronavirus, potrivit Mediafax.
Călin Boboc, prefectul județului Brăila, a anunțat sâmbătă că zona aflată în administrarea sa a scăpat de coronavirus, după ce ultimii trei pacienți au fost declarați vindecați.
Astfel, în spitalele brăilene nu mai există, oficial, niciun pacient infectat, în timp ce la nivelul întregului județ au fost înregistrate doar 22 de cazuri, de la începutul epidemiei în România.
„Vă spun secretul nostru: instituţiile de forţă au convenit să fie intolerante, regulile au fost respectate, astfel încât nu a fost pusă presiune pe sistemul medical. Medicii au făcut faţă cu brio.
În județul Brăila s-au făcut aproximativ 1.000 de teste pentru COVID-19
La Brăila, de la începutul crizei am avut 22 de pacienţi. Asta datorită măsurilor administrative. Iar faptul că toţi pacienţii s-au vindecat înseamnă că medicii şi-au făcut treaba”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, pentru Mediafax.
Astfel, Brăila devine primul județ din România care a scăpat de coronavirus, performanță cu care autoritățile nu se feresc să se laude.
„Am avut şi un dram de noroc, dar am făcut lucrurile bine, am respectat regulile. De când s-a aflat de existenţa virusului, noi am interzis în căminele de bătrâni toate vizitele aparţinătorilor.
Săptămâna trecută s-au îmbolnăvit doar trei persoane, săptămâna asta nici una”, a declarat primarul oraşului Brăila, Marian Dragomir, pentru Mediafax.
La nivelul județului Brăila, autoritățile anunță că au fost făcute în jur de 1.000 de teste, număr suficient pentru a ține sub control răspândirea bolii, spun autoritățile locale.
„La Brăila s-au făcut absolut toate testele necesare, este răspunsul pe care-l dau de fiecare dată când sunt întrebat. Am făcut în jur de o mie de teste.
Unii spun că sunt puţine, dar unde sunt bolnavii? Toţi cei care au solicitat ajutorul medicilor l-au primit”, a mai spus prefectul Cătălin Boboc.