Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

(Video) Profesoară suspectă de coronavirus, la 100 de Km de Roman, scăpată de pe targă de paramedici

0

Profesoara suspectă de infecția cu coronavirusul Wuhan a fost scăpată de pe targă de paramedici, chiar în fața ambulanței ce urma să o transporte la Clinica de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi.

O profesoară româncă sosită de curând din China a dat alarma de posibilă îmbolnăvire cu coronavirus la Suceava.
Femeia a plecat de pe 30 ianuarie din Kunming, China, şi a ajuns pe 1 februarie la Suceava, iar în ziua următoare a început să se simtă rău şi să acuze simptome specifice îmbolnăvirii cu coronavirus.

Chiar în timp ce era transportată în condiții de maximă siguranță către o ambulanță specială, pentru a fi transferată la Iași, un paramedic s-a împiedicat și a scăpat-o pe jos.

Reacţia ISU Suceava

ISU Suceava a transmis faptul că pacienta suspectă de coronavirus nu a avut de suferit după incident, iar izoleta de protecție a rămas intactă. De altfel, susțin oficialii ISU, aceasta nici nu a atins pământul

Comunicat ISU Suceava – Ca urmare a informațiilor și a imaginilor apărute în spațiu public, potrivit cărora personalul SMURD  din cadrul ISU Suceava a scăpat izoleta în care era transportată o pacientă la un spital de boli infecțioase, pentru corecta informare a opiniei publice, ISU Suceava face următoarele precizări:

În cursul zilei de astăzi, unitatea noastră a fost solicitată pentru preluarea pacientei respective și asigurarea transportului cu Autospeciala de Transport Personal și Victime Multiple (ATPVM) la spitalul de boli infecțioase din municipiul Iași. La un moment dat, unul dintre paramedicii SMURD a alunecat pe platforma autospecialei, din cauza suprafeței alunecoase generate de temperaturile scăzute. Regretăm acest incident, însă asigurăm cetățenii de faptul că pacienta nu a avut de suferit și nici colegul nostru, paramedicul SMURD.  

Mai mult, colegul nostru a depus tot efortul pentru a-i asigura protecția.

Acest aspect este argumentat de imaginile difuzate in spațiul public, care arată cum izoleta nu a atins pământul,  ci a rămas sprijinită pe genunchiul paramedicului. De asemenea, în urma incidentului nu a fost deteriorată izoleta de protecție. 

La ora transmiterii acestor precizări, pacienta se află deja la spital, iar colegii noștri, după efectuarea decontaminării personalului și a autospecialei, se vor întoarce la unitate.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.