Dental Alliance
April 25, 2024

Profesorii care vor face ore remediale ar putea primi 200 de lei per elev

0
elevi
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Profesorii care vor face ore remediale ar urma să primească 200 de lei pe lună per elev, a anunțat ministrul Educației.

Potrivit ministrului, există două surse de finanțare pentru plata orelor de recuperare, întrucât una dintre acestea acoperă doar elevii până la 16 ani.

 

„Există la nivel de proiect, am identificat din POCU o sumă de 30 milioane de Euro, care a făcut deja obiectul unei ordonanțe de urgență nr. 171 prin care am putea să acordăm elevilor – este vorba despre cei sub 16 ani pentru că doar ei sunt eligibil – o sumă de 200 de lei pe lună și luând în calcul un interval de două luni și jumătate de la deschiderea școlilor în format fizic – februarie, martie, până la jumătatea lunii aprilie – asta ar însemna 500 de lei per elev. Asta ar însemna 100 de Euro per elev pentru acțiuni remediale” a declarat ministrul, într-o emisiune la Libertatea.

„Într-o școală care ar avea 500 de elevi care necesită acțiuni remediale, vor fi 500 de elevi, ori 100 de Euro, ar înseamnă 50.000 de Euro care vor fi alocați pentru plata salariilor profesorilor care se vor implica în compensarea pierderilor suferite de către elevi. Această compensare e un lucru important, partea materială.

Avem un alt proiect împreună cu Banca Mondială din care peste 40 milioane de Euro sunt destinați acțiunilor remediale ca măsură de reducere a abandonului școlar.

Doar că proiectul acesta este destinat elevilor de liceu. Deci împreună ar putea să asigure finanțarea și vor putea să asigure finanțarea cadrelor didactice implicate în procesul de recuperare a pierderilor”, a detaliat Cîmpeanu.

Duminică, la Digi24, Cîmpeanu a declarat că pentru recuperarea orelor pierdute va fi alocat un buget de cel puţin 200 de lei lunar, iar suma poate ajunge până la 500 de lei lunar.

sursă: hotnews.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.