Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

PROGRAMUL DE TABERE “ARC”, LA A X-A EDIȚIE. ÎN STAȚIUNEA OGLINIZI S-AU REUNIT ZECI DE COPII, DIN MAI MULTE ȚĂRI.

1

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MPRP) în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului a organizat cea de-a zecea ediţie a Programului de tabere „ARC”.

Acest program iniţiat de MPRP este destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni. În anul 2018 taberele vor fi organizate în Centrele de Agrement din Sulina, jud. Tulcea (26 iunie – 28 august 2018) şi Oglinzi, jud. Neamţ (25 iunie – 30 iulie 2018), în serii consecutive de câte şapte zile.

Programul reunește 2.700 de elevi şi tineri români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din diaspora. La Stațiunea Oglinzi sunt prezenți tineri din Romania, Moldova, Serbia și Bulgaria. Activităţile organizate în cadrul Programului se vor axa pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba română, stimularea spiritului de colaborare și unitate în rândul tinerilor români de pretutindeni, informarea participanţilor asupra istoriei românilor şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească.

În tabere vor fi organizate ateliere de limba română, creație, sport și vor fi organizate excursii la obiectivele turistice și culturale din zonă.

Grupurile se vor constitui cu spijinul misiunilor diplomatice şi a mediului asociativ, respectând următoarele criterii:

  • sunt români de pretutindeni, se recomandă cu vârsta cuprinsă între 8 – 18 ani;
  • participă pentru prima dată la programul „ARC”;
  • au cunoştinţe minime de limba română;
  • sunt câştigători ai olimpiadelor/concursurilor naţionale şi internaţionale sau au rezultate bune la învăţătură;
  • au rezultate şi aptitudini deosebite în sport, muzică, arte plastice etc.;
  • au rezultate remarcabile în promovarea identităţii româneşti.

Pentru grupurile care se vor constitui în diaspora se recomandă: a) grupul să se constituie din minim 9 copii şi b) să fie însoţit de un adult, care îşi va asuma responsabilitatea pentru siguranţa membrilor grupului. Organizatorii vor suporta cheltuielile de cazare şi masă pentru toţi participanţii din cele două tabere. De asemenea, MPRP va organiza şi va suporta transportul pentru participanţii din comunităţile istorice, precum şi cheltuielile de transport din Bucureşti până la tabere şi retur pentru grupurile participante din diaspora. Precizăm că participanţii din diaspora îşi vor asigura, din surse proprii, cheltuielile de transport din ţara de reşedinţă până la Bucureşti şi retur.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/AyFEETOx-JY" frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>

1 thought on “PROGRAMUL DE TABERE “ARC”, LA A X-A EDIȚIE. ÎN STAȚIUNEA OGLINIZI S-AU REUNIT ZECI DE COPII, DIN MAI MULTE ȚĂRI.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.