Protecţia Copilului și Poliţia Roman, anchete în cazul fetiţei bătute de mamă cu mătura
Protecția Copilului și Poliția au deschis anchete după publicarea imaginilor în care o fetiță este bătută de propria mamă cu o mătură și apoi umilită.
Potrivit unor surse din Poliție, totul s-a întâmplat în urmă cu aproximativ două săptămâni, în Roman, județul Neamț, acolo unde fetița locuiește cu mama și sora ei mai mică. Inițial, informațiile arătau că episodul violent s-a produs în Brașov, însă cercetările polițiștiilor IPJ Brașov au arătat că femeia locuiește în Roman.
Astfel, angajații de la Serviciul de Urgență Telefonul Copilului au luat legătura cu Poliția, iar după ce au obținut toate informațiile le-au predat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.
Între timp, femeia și-a șters contul de Facebook, după ce a primit sute de mesaje de amenințare de la oamenii îngroziți de imaginile în care femeia își bătea fiica.
Fostul soț al femeii, respectiv tatăl fetiței, a fost cel care a postat clipul video pe Facebook, după ce l-ar fi primit.
Tânăra care filmează, cel mai probabil o prietenă a mamei fetiței, amuzată de scenele violente, începe să râdă atunci când mama îşi numeşte propria fiică: ‘haită’.
Foto observator tv