Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Protest în Piaţa Victoriei faţă de ordonanţa de modificare a legilor justiţiei

0

Mii de persoane s-au adunat în Piața Victoriei la un protest față de ordonanța de urgență care modifică Legile Justiției. Manifestații similare care-și afirmă susținerea față de magistrați, sunt organizate și în alte orașe ale țării.

În Piața Victoriei din București, protestatarii au venit pentru o manifestație desfășurată între orele 18.00 – 23.59. Bulevardul Kiseleff din centrul Bucureștiului a fost închis. Pe Bulevardul Aviatorilor către Piața Victoriei a fost impusă restricție de circulație de la Piața Charles de Gaule.

Mii de persoane s-au strâns pentru a manifesta, în timp ce jandarmeria a instalat garduri. ”Hoții”, ”Jandarmeria apără hoția”, au scandat demonstranții.

Apelul la protest a fost făcut de mișcările civice Corupţia Ucide, Geeks for Democracy, Iniţiativa România şi Rezistenţa. Parlamentari din USR și-au anunțat și ei participarea.

Demonstrații au fost anunțate și în Cluj-Napoca, dar și în alte orașe ale țării.

Reacţia Jandarmeriei

Într-un comunicat, Jandarmeria transmite că protestul ”nu respectă condițiile legii adunărilor publice”, dar transmite că va lua măsurile pentru asigurarea ordinii.

”Pentru organizarea acestei manifestații nu au fost respectate condițiile legii adunărilor publice în vigoare aceasta fiind anunțată pe rețelele de socializare, în mediul online și în mass-media. Jandarmeria Capitalei va asigura ordinea și liniștea publică și va lua toate măsurile pe care le consideră necesare, astfel încât să prevină incidentele care ar putea tulbura ordinea publică pe timpul desfășurării acestei manifestații”, spune Jandarmeria.

Proteste similare în alte orașe

Manifestațiile au loc în semn de sprijin pentru magistrații care, vineri, au protestat în București și în alte orașe. Ei au criticat modificările legilor justiției și au cerut independența sistemului judiciar. Magistrații au anunțat că activitatea parchetelor din Constanţa, Piteşti, Iaşi şi Timişoara va fi suspendată în următoarele zile, tot în semn de protest.

Sursa: News.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.