PSD Neamț susține compensarea prețurilor la carburanți: Scumpirile se simt în fiecare gospodărie
PSD Neamț susține introducerea unui mecanism de compensare a prețurilor la benzină și motorină, măsură propusă de Partidul Social Democrat pentru reducerea presiunii asupra populației și economiei.
Scumpirea carburanților nu îi afectează doar pe șoferi. Ea se regăsește în costul transportului, în prețul alimentelor, în cheltuielile agricultorilor, ale firmelor și, în cele din urmă, în bugetul fiecărei familii.
„Atunci când un om simplu își face plinul cu benzină la mașină, nu se gândește la comisii parlamentare și la amendamente blocate. El simte direct la pompă că este ceva ce nu funcționează în statul român”, a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu.
În județul Neamț, efectele scumpirilor sunt cu atât mai puternice pentru oamenii din mediul rural și din localitățile în care transportul public este insuficient. Pentru mulți nemțeni, mașina nu reprezintă un lux, ci singura posibilitate de a ajunge la serviciu, la școală, la spital sau la instituțiile publice.
„Nu putem vorbi despre protejarea nivelului de trai fără să intervenim atunci când costurile de transport cresc și antrenează noi scumpiri în întreaga economie”, este poziția PSD Neamț.
Amendamentul privind compensarea carburanților a fost blocat în Comisia pentru buget la finalul sesiunii parlamentare. Tocmai de aceea, considerăm necesară reluarea de urgență a dezbaterilor.
PSD Neamț va susține un mecanism transparent și echilibrat, care să producă efecte reale pentru cetățeni, fără să creeze dezechilibre și fără să lase întreaga povară pe umerii celor cu venituri mici și medii.
Românii au nevoie de măsuri concrete, nu de explicații despre motivul pentru care instituțiile nu au reușit să acționeze la timp.





