Dental Alliance
April 25, 2024

PUNCTUL VAMAL, UN DEZIDERAT GREU DE ÎNDEPLINIT

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Promisiunea conducerii Primăriei de a înființa la Roman un punct vamal este, la ora actuală, un deziderat greu de îndeplinit, în condițiile în care, deși municipalitatea este proprietara spațiilor folosite de învățământ, nu poate decide singură schimbarea destinației acestora. Concret, în cazul în discuție Primăria a propus ca acest punct vamal să fie reînființat în clădirea fostului Liceu Industrial Nr. 1, din strada Ștefan cel Mare, liceul comasat, în 2010, cu cel al fostului Liceu 3, devenit ulterior Colegiului Tehnic ”Petru Poni”. Clădirea stă de 7 ani nefolosită și se deteriorează de la o zi la alta.  Proiectul de reînființare a vămii este zădărnicit de acordul pe care Primăria trebuie să-l primească de la diriguitorii învățământului care au dat un aviz negativ.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/OuS87OFOGxY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Inspectorul școlar general, Viorel Stan, explică avizul negativ pe care l-a dat, susținând că, din punct de vedere legal, un asemenea aviz trebuie dat de Ministerul Educației. Personal, însă, este de părere că nu este bine ca o clădire în care a funcționat o școală să fie transferată altui Minister, mai ales în condițiile în care, în sistemul de Educație, se pregătește dezvoltarea învățământului profesional dual.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/qBCP4bZdJi4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

De menționat că în zona Roman a mai existat un punct vamal la Horia, desființat în 2011. Primarul susține că demersurile sale țin de discuțiile pe care le-a avut cu oamenii de afaceri, care cer reînființarea acestui punct vamal, ținând cont de faptul că 60% din exporturile județului Neamț se fac de către societățile din Roman. E greu de crezut că Ministrul Educației Naționale va trece peste punctul de vedere al inspectorului general, Viorel Stan, care, cel puțin la această oră, pare unul extrem de pertinent.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.