Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

PUNGILE DE PLASTIC VOR FI INTERZISE, PRIN LEGE!

0

Prevenirea și reducerea impactului ambalajelor și al deșeurilor de ambalaje asupra mediului constituie una din datoriile pe care le avem față de generațiile viitoare. Protecția mediului este atât o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, în calitate de cetățeni, cât și o responsabilitate politică.

Având în vedere aceste argumente, Grupul parlamentar al PSD a votat miercuri, 14 martie, în şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor, pentru adoptarea proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, act normativ care vizează transpunerea Directivei (UE) 2015/720 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.

Noua lege interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2019, se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. Pe de altă parte, pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională. Țara noastră a introdus ecotaxa începând cu anul 2008, însă, conform studiilor efectuate ulterior, nu s-a putut observa o reducere a acestor tipuri de ambalaje ca urmare a acestei măsuri.Actul normativ reglementează și responsabilitatea operatorilor economici care introduc pe piaţa naţională pungi de transport din plastic biodegradabile şi compostabile, de a eticheta aceste ambalaje; obligaţia operatorilor economici care comercializează produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile, de a primi ambalajele reutilizabile la schimb sau de a rambursa, la solicitarea consumatorului, valoarea depozitului, precum și alte obligații. Totodată, în lege sunt stipulate și sancțiunile în caz de nerespectare a noilor reglementări.Proiectul, inițiat de Guvernul PSD, a fost elaborat astfel încât să vină în întâmpinarea operatorilor economici, pentru a nu crea disfuncționalități în piață, iar aceștia să-și poată valorifica și epuiza stocurile pentru a se evita pierderile financiare prin rezilieri de contracte.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.