Dental Alliance

Alegeri 2024

November 23, 2024

Rafila: Avem în față încă 10 zile dificile. În martie vom reveni la normal

0

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, marți, că avem în față 10 zile dificile în privința pandemiei de SARS-CoV-2, dar sistemul medical este pregătit, deși are limite. În același timp ministrul Sănătății crede câ până în martie vom reveni la normal.

„Avem încă în față încă circa 10 zile dificile. (…) Orice sistem are niște limite, cel românesc, poate cu atât mai mult, pentru că el nu este uniform distribuit în toată țara.

Sunt situații diferite de la județ la județ, dar atât cât am putut să ne pregătim, ne-am pregătit și cu resurse terapeutice, și cu alocarea unui procent de 20 % din paturile de spital și, lucrul care cred că este tot foarte, foarte important este că acordăm o foarte mare atenție tuturor pacienților.

Nu mai facem acea greșeală o consider majoră în care, practic, oamenii cu alte patologii au avut interzis în spitale”, a spus ministrul Sănătății, la TVR 1.

Întrebat dacă vom ajunge la 70.000 de cazuri zilnice, Rafila a spus că nu crede în acest lucru, însă este convins că vor fi zile, săptămâna viitoare, în care vor fi peste 50.000 de cazuri noi zilnice.

„Personal nu cred că vom ajunge la 70.000 de cazuri înregistrate zilnic, dar probabil că săptămâna viitoare vom avea peste 50.000 de cazuri în câteva dintre zile, după care se va intra pe un trend crescător.

O să vă spun că am urmărit cu foarte mare atenție informațiile de la Organizația Mondială a Sănătății (…). Informațiile pe care le avem noi este că această creștere continuă, dar cu viteză mai mică, reducerea vitezei de creștere este primul semn că ne apropiem de un platou care probabil că va fi înregistrat pe parcursul săptămânii viitoare”, a mai spus Rafila.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, dă mari speranțe economiei și spune, marți seara, că este posibil ca de la sfârșitul lunii martie să revenim la normal și să nu mai fie nevoie de prelungirea stării de alertă. El nu exclude posibile noi tulpini în toamnă.

Rafila: Eu cred că vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie

Alexandru Rafila a declarat, marți, la TVR 1, că este încrezător că România va reveni la normal până la sfârșitul lunii martie.

„Eu cred că vom reveni la normal până la sfârșitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată și nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viața economică și socială și trebuie să ne pregătim pentru acest lucru.

Eu am avut foarte multe întâlniri cu reprezentanții diverselor industrii : turism, Horeca, marii retaileri, mari investitori din România. Toți își doresc predictibilitate, o discuție sinceră care să facă posibilă repornirea economiei și cred că spre sfârșitul lunii martie putem avea discuții foarte serioase, încât oamenii să știe ce au de făcut în lunile următoare”, a spus ministrul Sănătății.

Rafila a atras atenția că acestea sunt ipoteze de lucru, nu sunt angajamente.

„Nu se poate nimeni angaja. Modul în care evoluează un agent patogen câteodată este imprevizibil și biologia este o știință care întotdeauna este surprinzătoare.

Asta nu înseamnă că noi nu ne gândim foarte serios la situația în care, începând cu această primăvară, putem să revenim la normal din punct de vedere economic și să avem o discuție foarte serioasă încât fiecare să știe ce are de făcut.

Aici am discutat și mi s-a părut extrem de important: toți reprezentanții diverselor sectoare economice sunt conștienți că succesul revenirii la normal depinde de modul în care se vor comporta ei și, bineînțeles, populația”, a mai spus Rafila.

Întrebat dacă e posibil să apară din nou SARS-CoV-2 în toamnă, ministrul Sănătății a spus că „orice este posibil”.

„Dacă vor apărea tulpini cu o patogenitate mai mare, e posibil. Aceste tulpini vor fi mult mai puțin transmisibile, adică transmisibilitate mare, patogenitate mică.

Vor fi pericole pentru anumite categorii de persoane la risc trebuie să se vaccineze, să sperăm că și producătorii își vor adapta vaccinul variantelor circulante și nu vom asista în continuare la utilizarea aceluiași vaccin”, a mai spus epidemiologul Alexandru Rafila.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.