Dental Alliance
April 24, 2024

RAR – Clienţii pot primi acasă Cartea de Identitate a Vehiculului

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Persoanele care solicită eliberarea Cărţii de Identitate a Vehiculului vor putea opta, începând de luni 18 iulie, pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul noului serviciu de curierat rapid, „CIV prin curier”, lansat de Registrul Auto Român (RAR).

„Mai exact, când veniţi cu autovehiculul la RAR, după identificare şi verificare, puteţi pleca fără să mai aşteptaţi eliberarea actului (CIV). Îl veţi primi prin curier, dacă solicitaţi acest lucru, în maximum 3 zile lucrătoare, termen care poate fi prelungit doar în situaţia excepţională în care emiterea CIV este condiţionată de răspunsul altor entităţi externe. RAR nu taxează acest serviciu. Veţi plăti doar taxa de curierat la primirea documentelor”, a explicat Alina Niţă, director general RAR, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, clienţii vor putea menţiona pe cererea de activitate pe care o completează la sediul RAR faptul că doresc primirea CIV prin curier şi vor scana cu telefonul mobil un cod QR care permite accesarea directă a linkului pentru înregistrarea solicitării. Aceste facilităţi vor fi disponibile la intrarea în fiecare reprezentanţă RAR din ţară.

 

Noutate de la RAR, Clienţii pot primi acasă Cartea de Identitate a Vehiculului: ridicare personală rămâne în vigoare

Pe de altă parte, opţiunea de ridicare personală a Cărţii de Identitate a Vehiculului, direct de la ghişeul reprezentanţei teritoriale unde a fost efectuată activitatea, rămâne în vigoare.

Reprezentanţii RAR precizează că noul serviciu a fost conceput în special în beneficiul clienţilor care nu au domiciliul în oraşele reşedinţă de judeţ, unde sunt situate de regulă reprezentanţele RAR, şi care astfel au de parcurs distanţe mai mari pentru revenire. De asemenea, prin acest demers se descongestionează zona de aşteptare pentru clienţi. AGERPRES

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.