Dental Alliance
March 29, 2024

Războiul dintre Rusia şi Ucraina, exploatat de hackeri. Utilizatorii, atraşi să doneze pentru cauza Ucrainei

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Specialiştii din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) atrag atenţia asupra faptului că, în aceste zile, hackerii exploatează la maximum conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina prin transmiterea de mesaje false prin care utilizatorii sunt îndemnaţi să facă donaţii pentru cauza Ucrainei.

„Pentru a creşte şansele de succes ale unui atac, infractorii cibernetici se folosesc de multe ori de context, de subiectele zilei care atrag audienţă.

În debutul pandemiei, am observat folosirea abundentă a subiectului #Coronavirus în tentativele de fraudă, iar acum, odată cu începutul oficial al conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina, atacatorii vor exploata această nouă temă de interes internaţional.

Atenţie în perioada următoare la tentative de fraudă în mediul online care folosesc ca element psihologic de situaţia din Ucraina, pentru a convinge utilizatorii să facă anumite acţiuni pripite. Fiţi vigilenţi cu privire la postările de pe social media sau din mesaje primite din surse necunoscute, prin care se face apel la donaţii pentru cauza Ucrainei şi evitaţi să furnizaţi date sau să trimiteţi bani, fără o documentare referitor la legitimitatea iniţiativei”, avertizează experţii.

Avertismentul experților

Aceştia precizează, totodată, că eventuale plăţi efectuate pe site-uri de phishing pot duce la situaţia în care atacatorii să extragă de la utilizatori nu doar bani, ci şi datele de card sau alte informaţii personale.
În acest context, DNSC recomandă evitarea accesării de linkuri din astfel de postări, ori din mesaje nesolicitate, venite din surse necunoscute.

De asemenea, nu trebuie furnizate date financiare, date personale sau date de autentificare, în urma acestor cereri venite pe social media şi trebuie evitată sponsorizarea involuntară a criminalităţii cibernetice.

Raportarea unor asemenea incidente se poate face direct către DNSC, la numărul unic 1911 sau pe e-mail la alerts@dnsc.ro.

În acelaşi timp, cei interesaţi de cum apar tentativele de fraudă se pot informa online pe platforma https://sigurantaonline.ro. Agerpres

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.