Răzvan Cuc: Gogoșile liberale încep să se răcească…
Promisiunile cu care actuala guvernare vine în fața românilor, disperată să îi convingă să o lase la putere, sunt baloane de săpun
• „Vorbe goale! Nimic din ce anunță PNL cu surle și trâmbițe nu este sustenabil!“, a declarat Răzvan Cuc, candidat al PSD Neamț la un mandat de senator
Liberalii au extrem de multă fantezie când propun măsurile de guvernare și reușesc să se autodepășească cu minciunile privind binele pe care îl vor românilor. Ideile pe care au anunțat că le-ar pune în practică în anii următori sunt baloane de săpun și cetățenii s-au săturat să le asculte.
De fapt, ei nici nu au un program de guvernare, pentru că înșiruirea de măsuri nu are o viziune clară asupra ceea ce vor să facă. „Vorbe goale!
Nimic din ce anunță PNL cu surle și trâmbițe nu este sustenabil. După mai bine de un an de guvernare, încă nu sunt capabili să vină cu soluții la problemele grave pe care le-au creat acestei țări. Asta e o dovadă că în tot acest timp nu au fost în stare să le identifice și să caute soluții.
S-au agitat continuu să vadă ce mai e de furat, de distrus, ce licitații mai pot truca, sfidând, efectiv, nevoile reale ale țării. De aceea s-a ajuns unde s-a ajuns! Puteau să se uite în jur, căci în România și în lumea largă, cu toții ne confruntăm cu pandemia!
Concret, cum vor ei să îi ajute pe români să depășească această grea problemă? Țin spitale blocate, nu sunt cadre medicale care să îi salveze pe pacienți, stau cronicii acasă pentru că nu au unde merge pentru a fi văzuți de către specialiști! Nu este posibil să ai pe conștiință atâtea suflete care mor nevinovate, pentru că nu au acces la asistență medicală, dar în continuare să te ții bățos!
Să mai vorbim despre faptul că nu au luat și nici nu anunță măsuri pentru a salva sectoarele pe care le-au ignorat cu desăvârșire, precum Agricultura, Transporturile, industria ospitalității?!
Au anunțat în iulie că primim 80 de miliarde de euro de la UE pentru proiecte, și din vară până în toamnă au pierdut deja 50 și își fac un titlu de glorie că mai nou putem accesa proiecte în limita a 30 de miliarde de euro. Pe ce lume trăim? Toate țările sunt conduse de oameni interesați de binele cetățenilor, dornici să atragă fonduri nerambursabile, să identifice măsuri reale pentru protecția populației… România parcă e condusă de cei mai mari dușmani!
Cum crede PNL că va mai rămâne la guvernare? Aproape nu mai are ce să distrugă!“, a declarat Răzvan Cuc, candidat al PSD Neamț la un mandat de senator.
Pe 6 decembrie, românii sunt așteptați la vot, pentru alegerea deputaților și senatorilor care își vor desfășura activitatea în următorii 4 ani.
Peste mai puțin de 2 săptămâni, fiecare cetățean își va vota viitorul. Unul care trebuie să se desfășoare pe seama unor strategii clare, cu măsuri care să vină în sprijinul cetățenilor și nu ani grei, în care 5 milioane pensionari vor pierde puterea de cumpărare, în care se va împuțina numărul angajaților, salariile vor fi tăiate, alocațiile vor rămâne nemărite în ciuda prevederilor legale.
„Dar cel mai grav este că în continuare pentru un milion de copii va fi îngrădit dreptul la educație, pentru că nu li se alocă tablete sau calculatoare.
Aceste suflete nevinovate rămân condamnate la sărăcie extremă. Așa cum rămân condamnați bunicii, părinții, care suferă în casele lor de boli care îi macină zi de zi! Ce face PNL pentru țara aceasta? Care ar fi logica pentru a rămâne la guvernare? E un vis sinistru ca după 6 decembrie să mai fie ei în fruntea țării. Liberalii trebuie să dispară definitiv de la conducerea României.
PSD este singura alternativă salvatoare!“, a mai declarat candidatul Răzvan Cuc.