RECITAL DE POEZIE MARIN SORESCU
Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon” a găzduit vineri, 8 decembrie, o manifestare dedicată marcării a 21 de ani de la moartea poetului Marin Sorescu (1936-1996), organizată de instituția gazdă în colaborare cu membrii Atelierului de dezvoltare personală, coordonat de psihologul Ana Maria Ciobanu, ai cărui voluntari au colaborat la organizarea activităților Clubului de vacanță din vara acestui an.
Bibliotecarii de la Secția copiii au organizat o expoziție de carte, cuprinzând principalele volume ale scriitorului Marin Sorescu, aflate la raft .
”Activitatea de astăzi marchează cei 21 de ani care s-au scurs de la moartea lui Marin Sorescu, poet, dramaturg, prozator, eseist și traducător, membru al Academiei Române. Colegii mei de la Secția de copii au pregătit o expoziție cu volumele existente în Bibliotecă ale lui Marin Sorescu. Ne bucurăm astăzi de colaborarea voluntarilor de la Atelierul de dezvoltare personală, coordoant de colaboratoarea noastră, Ana Maria Ciobanu”, a spus Cristina Panaite, șefa Secției Bibliotecă.
Bibliotecara Mariana Donose care a coordonat activitățile Clubului de vacanță a subliniat faptul că recitalul de poezie Marin Sorescu vine în completarea acțiunilor organizate cu toți copiii care au participat la acțiunile Clubului de vacanță.
”Emoțile acestor copii în fața poeziei sînt firești, dar datoria noastră este aceea de a-i sensibiliza să trăiască astfel de emoții și să vină cu drag la acțiunile noastre”, a spus Ana Maria Ciobanu.
Recitalul de poezie a început cu interpretarea la pian a ”Sonatei lunii” de Beethoven de către Andreea Helciug, de la Colegiul Național ”Roman-Vodă”, după care, rînd pe rînd, micuții au recitat din poeziile nemuritoare ale lui Marin Sorescu. De remarcat că cea mai mică interpretă nu are mai mult de 5 ani. (Flora ORDEAN)