Dental Alliance
April 19, 2024

Reguli noi pentru cei care se întorc cu avionul din Franţa, Spania sau Marea Britanie

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Cine avea de gând să vin în ţară din Franţa, Spania sau Marea Britanie va avea ceva bătăi de cap la întoarcere. Chiar dacă au fot puse pe lista ţărilor galbene, zborurile nu se suspendă. în schimb, autorităţile au anunţat noile reguli ale izolării la domiciliu, multe dintre ele imposibil de pus în practică.

  • Noua listă cu țări galbene lasă în aer pasagerii
  • 49 de state se află pe lista autorităților române
  • Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19

Ce se ştie sigur din noile reguli este că cine se întoarce dintr-o ţară declarată zonă galbenă nu scapă de carantină: fie 14 zile, fie doar 10, dacă îşi face testul Covid, iar rezultatul iese negativ. În schimb, cei care vor să rămână în România pentru mai puţin de trei zile pot intra fără probleme în ţară dacă prezintă la aeroport un test Covid negativ. Practica, însă, e mai complicată.

 Ce se întâmplă cu cei care ajung în ţară fără test, e tot o necunoscută. Într-o mare de incertitudini, singura veste bună este că nu s-au suspendat şi zborurile.

Chiar dacă se impun restricţii şi pasagerilor care se întorc din Franţa, Spania sau Marea Britanie, pentru că există foarte mulţi români care trăiesc sau călătoresc aici, cel puţin pentru moment nu s-au anulat cursele.

Au rămas suspendate doar cursele directe către Qatar, Israel şi Republica Moldova. Aeroportul e deja pregătit pentru aplicarea noilor reguli.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt Aeroporturi Bucureşti: Suntem pregătiţi cu aceste chestionare pentru cei care nu le-au completat deja în avion. A fost separată o line galbenă de cea verde. Cei care vin din ţări galbene merg pe acest flux unde se mai formează şi cozi.

Dar dacă pe Otopeni mai există cât de cât activitate, pe Aeroportul din Cluj-Napoca 10 din cele 22 de destinatii totale se află acum în zona galbenă.

În prezent, 49 de state se află pentru România pe lista ţărilor galbene.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.