Restricţii de circulaţie pe DN 2 – din cauza lucrărilor la Autostrada A7
Începând de sâmbătă, 12 octombrie 2024, ora 08.30, circulaţia rutieră va fi blocată pe DN 2, pe un segment lung de 1,2 km, pe sectorul cuprins între rondul de la Spătaru şi Hanul lui Ţintă, pe partea stângă a drumului naţional, transmite Agerpres.
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), traficul se va desfăşura pe o bandă amenajată şi semnalizată prin intermediul unor balize.
“Traficul se desfăşoară pe o variantă de serviciu amenajată paralel cu DN 2, semnalizată conform normelor cu balize şi lumină galbenă intermitentă. Restricţia este impusă pentru execuţia pasajului peste lotul 3, Pietroasele – Buzău, al Autostrăzii A7, până la finalizarea lucrărilor. Participanţii la trafic sunt rugaţi să circule cu prudenţă şi să respecte condiţiile de circulaţie impuse prin presemnalizarea rutieră!”, a transmis DRDP.