Dental Alliance
April 18, 2024

REȚINUT PENTRU CONDUCERE FĂRĂ PERMIS

1
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În cadrul activităților operative desfășurate de polițiștii din Horia, un tânăr, cercetat în mai multe cauze de conducere fără permis, a fost depistat în trafic.

În fapt, ieri, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Horia au oprit pe DN 2 un autoturism în care se afla pasager, un tânăr de 22 de ani, din localitate, căutat de polițiști pentru a fi audiat în cauze privind infracțiunile de conducere fără permis.

Chiar dacă, atât conducătorul acestui autoturism, un tânăr de 19 ani, cât și cel căutat, au refuzat să coboare din autoturism blocând portierele, polițiștii au reușit prin mijloacele specifice, preluarea și imobilizarea tânărului de 22 de ani, în vederea luării măsurilor legale.

Acesta a fost condus la sediul poliției, iar apoi a fost introdus în arestul I.P.J. Neamț pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere în mod repetat, faptele fiind comise în zilele de 8 septembrie 2017, 25 octombrie 2017 și 17 februarie a.c.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.