REȚINUT PENTRU CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
În dimineața zilei de 6 septembrie 2018, orele 00.05, un echipaj din cadrul poliției municipiului Roman, a depistat pe b-dul Republicii, un bărbat de 28 ani din județul Vaslui , care conducea un autovehicul în timp ce se afla sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere.
Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 ore pe baza de ordonanță de reținere, urmând ca astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă.