REZULTATELE ACȚIUNII POLIȚIȘTILOR NEMȚENI PE DN2 E85
Drumul Național 2 reprezintă o importantă legătură între cele 8 județe pe care le traversează, fiind unul dintre cele mai circulate sectoare de drum din județul Neamț. Vineri, în intervalul orar 13:00–17:00, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței traficului și prevenirea producerii accidentelor rutiere.
Acțiunea s-a desfășurat în sistem RELEU, cu participarea structurilor de poliție rutieră din toate cele 8 județe traversate de DN 2, fiind vizate principalele abateri de la regimul circulației rutiere.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Neamț, precum și efective ale tuturor formațiunilor de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Pe parcursul acțiunii au fost efectuate peste 30 de testări privind consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative în toate cazurile.
Totodată, în ceea ce privește infracțiunile rutiere, polițiștii nu au constatat fapte de natură penală, comportamentul participanților la trafic fiind unul responsabil.
Pentru abaterile contravenționale constatate au fost aplicate 57 de sancțiuni, cele mai multe dintre acestea pentru depășirea limitei legale de viteză.
De asemenea, în 7 situații au fost retrase certificatele de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice constatate la autovehicule.
Obiectivul principal al acțiunii — prevenirea accidentelor rutiere pe DN 2 — a fost atins, nefiind înregistrate evenimente rutiere pe durata desfășurării activităților.
La acțiune au participat și specialiști din cadrul Registrului Auto Român.
În cadrul activităților preventive, polițiștii au oferit participanților la trafic recomandări pentru siguranța rutieră și veste reflectorizante.





