Municipiul Roman intră în atmosfera sărbătorii, odată cu ultimele pregătiri pentru cea de-a XVI-a ediție a „Zilelor Municipiului Roman”, eveniment care se va desfășura în perioada 14–21 mai și care promite o serie amplă de manifestări dedicate comunității, culturii și identității locale.
Primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu, a transmis un mesaj către romașcani, subliniind că această sărbătoare depășește dimensiunea artistică sau festivă și reprezintă, înainte de toate, un moment al comunității.
„Dincolo de scenă, spectacole și evenimente, aceste zile sunt despre noi. Despre comunitatea noastră, despre oamenii care dau viață acestui oraș și despre legătura care ne ține împreună, la bine și la greu”, a transmis edilul.
Potrivit acestuia, „Zilele Municipiului Roman” sunt gândite ca o celebrare a valorilor locale, a istoriei și a oamenilor care contribuie zi de zi la dezvoltarea orașului. Programul va include activități culturale, educaționale și artistice, dar și momente dedicate eroilor, tinerilor performeri și personalităților care au reprezentat cu cinste Romanul de-a lungul timpului.
Edilul a evidențiat și importanța solidarității comunitare, afirmând că puterea unui oraș stă în capacitatea oamenilor de a rămâne uniți atât în momente dificile, cât și în clipele de bucurie.
„Așa cum într-o familie bucuria are sens doar atunci când este împărtășită, la fel și sărbătoarea orașului nostru trebuie trăită împreună”, a mai precizat primarul.
În organizarea ediției din acest an, administrația locală a urmărit diversificarea evenimentelor și promovarea reperelor care oferă prestigiu municipiului Roman, în paralel cu menținerea unor cheltuieli cât mai reduse prin parteneriate și colaborări instituționale.
„Am căutat să organizăm evenimente cât mai diverse, să punem în valoare repere care ne fac cinste și poartă numele orașului nostru cu mândrie, să încheiem parteneriate astfel încât cheltuielile să fie minime”, a subliniat Laurențiu Leoreanu.
La finalul mesajului său, edilul a adresat o invitație deschisă tuturor romașcanilor de a participa la manifestările dedicate orașului și de a celebra împreună spiritul comunității locale.
„Romanul este, înainte de toate, o mare familie. Dumnezeu să binecuvânteze Romanul și pe toți romașcanii!”, a transmis primarul municipiului Roman.