Romașcan întors din Bergamo, în autoizolare, în timp ce autoritățile habar nu au de prezența lui la Roman!
Conform unor surse din cadrul forțelor de Poliție, care din motive lesne de înțeles, nu au dorit să își facă identitatea publică, încă un caz cel puțin bizar se petrece, zilele aceastea, chiar în municipiul Roman.
Unul din concetățenii noștri s-a întors recent din Italia, mai exact vineri după amiază, venind cu avionul, până în Romania, după ce a decolat de pe aeroportul din Bergamo. Ajuns în țară, romașcanul F.M. a luat un microbuz, de la Cluj până la Roman, unde, ca un cetățean conștient și responsabil, s-ar fi prezentat la Poliție pentru a declara că e proaspăt întors dintr-o zonă aflată, practic, în carantină.
Bizareria începe de aici. Organele statului au dovedit, de parcă mai era nevoie, o nepăsare ieșită din comun. Deși F.M. a spus, cu subiect și predicat, de unde a venit, cine este și, peste toate s-a și autoizolat la domiciul său din municipiul Roman, de vineri și până la ora redactării materialului nici un reprezentat al DSP nu s-a interesat de soarta lui. Acest lucru este confirmat și de către vecinii săi, care au spus că nu au văzut nici picior de autoritate în zonă și că, pentru a supraviețui, F.M. le aruncă bani pe geam, pentru diverse cumpărături pe care, mai apoi, vecinii le lasă pe casa scării, de unde romascanul autoizolat, le ia, atunci când nu e nimeni în zonă.
Am sunat la DSP (Direcția de Sănătate Publică) de unde am aflat că această instituție nici măcar nu știe de acest caz și că, de la Poliție nu au primit nicio informare. Ni s-a transmis un număr de telefon mobil, pe care să îl dăm lui F.M (cumva) la care acesta să sune și să iși facă prezența cunoscută ca persoană potențial infectată cu Coronavirus, urmând ca mai apoi, instituțiile abilitate să își facă datoria. Până atunci, doar gandirea responsabilă a lui F.M. îl ține în apartament, în această stare de autoizolare și nu pe străzi, așa cum s-a petrecut în alte cazuri.
Conform sitului sant.ro (situl Direcției de Sănătate Publică), persoanele suspecte de infecție cu coronavirus ”se vor auto-izola voluntar la domiciliu, împreuna cu ceilalți membri ai familiei care locuiesc la aceeași adresă, de preferat în camere diferite, și vor fi supravegheați clinico-epidemiologic timp de 14 zile”. Repetăm, de vineri noapte și până la momentul redactării materialului, F.M. nu a fost vizitat de nimeni din sistem!