Dental Alliance
April 20, 2024

ROMAȘCAN URMĂRIT PENTRU ULTRAJ JUDICIAR, ÎNCĂLCAREA SOLEMNITĂȚII ȘEDINȚEI, CONSTITUIRE DE GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT ȘI ȘANTAJ, DEPISTAT ÎN ITALIA

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

La data de 10 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Neamț au desfășurat activități specifice, pentru punerea în executare a două mandate europene de arestare, emise pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din Roman.

Acesta a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 20 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței.

Totodată, Tribunalul Neamț a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă, într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și șantaj.

Pe baza investigațiilor proprii și schimbului de date și informații realizat cu autoritățile italiene, la data de 16 august a.c., bărbatul a fost prins în Italia, urmând a fi îndeplinite procedurile legale de aducere în țară.

Suportul de specialitate, în cadrul acestor cauze, a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.