Dental Alliance
March 29, 2024

ROMAȘCANI NOMINALIZAȚI LA GALA AMBASADORILOR NEMȚENI

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Un proiect ce se dorește a fi un mijloc de popularizare a valorilor plecate din acest județ, pe cele mai importante domenii: artă, asistență socială, educație și cercetare, sănătate, sport, tinere valori și voluntariat a  fost lansat de către Consiliul Județean Neamț, prin Centrul de Cultură și Artă ”Carmen Saeculare”. Managerul de proiect al Galei ”Ambasadorilor Nemțeni”, Andrei Octavian Tărăntuș Bărbuleț, consilier personal al președintelui Consiliului Județean a subliniat câteva din obiectivele acestui proiect, care constă în dorința de cunoaștere a unor personalități marcante ale vieții din județul Neamț, care contribuie prin activitatea lor la promovarea ținuturilor natale.

Gala Ambasadorilor Nemțeni are un calendar de desfășurare și de pregătire a participării la etapa națională.

Conform acestuia, pînă la 15 septembrie s-a lucrat,în echipă, la materializarea proiectului Gala Ambasadorilor Nemțeni, după care în perioada 15-17  septembrie a avut loc lansarea lui într-o conferință de presă, iar în perioada 20 septembrie-15 octombrie au avut loc nominalizările personalităților propuse a candida pentru obținerea unui premiu. Pe adresa de e-mail a proiectului au fost trimise nominalizări pe cele șapte domenii ale proiectului. Juriul local, format din câte trei personalități ale fiecărui domeniu, a evaluat portofoliile celor nominalizați și au rezultat, pe fiecare domeniu în parte, câte cinci nominalizați, respectiv trei la asistență socială. Conform calendarului până pe 15 noiembrie se desfășoară votul electronic. Între 16 și 20 noiembrie va avea loc jurizarea națională, iar pe 30 noiembrie și 1 decembrie va avea loc întrunirea finală a juriului național. Pe 1 decembrie la Teatrului Tineretului va avea loc Gala locală unde fiecare câștigător al domeniului va primi un trofeu și fiecare nominalizat câte o plachetă.

Din cei 33 nominalizați cinci sunt din Roman. E vorba de: profesorul Ovidiu Albert, de la Colegiul Național ”Roman Vodă” la secțiunea Educație și Cercetare, dr. Dan Arvătescu, șeful Secției Chirurgie de la Spitalul Municipal de Urgență Roman, la Secțiunea Sănătate, tinerii: Sebastina Hrib, de la Asociația ”Kult Hub” și Eliza Chirilă, director național al Consiliilor Americane pentru Educație, la categoria ”Tinere Valori”, precum și Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Național Ceahlău, la categoria Voluntariat.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/ARh11LewHdg" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

Prof. Dr. Ovidiu Albert

Ovidiu Albert, profesor doctor la Colegiul Național ”Roman Vodă” este unul din dascălii cu vocație, președinte al Asociației ”Mușatinii”, un ONG înființat în 2012, care are o multitudine de proiecte de voluntariat naționale și internaționale dedicate tinerilor. Dascălul romașcan explică faptul că organizatorii Galei Ambasadorilor Nemțeni au dat posibilitatea celor care doresc să susțină o personalitate dând un vot on-line pe pagina evenimentului, la adresa www.ambasadorinemțeni.ro/nominalizați, o dată la 24 de ore, ceea ce presupune faptul că fiecare votant poate susține prin votul său câte o personalitate din fiecare domeniu.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/jdk2Hoaf6j8" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

Dr. Dan Arvătescu

Doctorul Dan Arvătescu este una din personalitățile romașcane extrem de cunoscute. Medic și scriitor, a fost manager al Spitalului Roman timp de cinci ani, între 2000-2005, iar începînd din 2000 este șeful Secție Chirurgie generală și președinte al Societății de Istorie a Medicinii. În 2004 a introdus chirurgia laparoscopică la Roman și în 2008 endoscopia. Este autorul unor intervenții chirurgicale non invazive în premieră la Roman, efectuînd peste 13.000 de intervenții chirurgicale și 3.000 de endoscopii. Este membru al Societății Scriitorilor Medici și a publicat trei cărți de literatură. A primit premiul ”Cartea anului” la Festivalul ”Avangarda Literară” Bacău în 2016 și 2017.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/eBTJUr7zzKg" frameborder="0" gesture="media" allowfullscreen></iframe>

Eliza Chirilă

Eliza Chirilă are 25 de ani și este, în prezent, director în România al Consiliilor Americane pentru Educație Internațională. A urmat cursurile Facultății de Drept a Universității Româno-Americane pe care a absolvit-o ca șef de promoție. A făcut voluntariat încă de pe vremea cît era elevă la Colegiul Național ”Roman-Vodă” și ulterior în proiecte naționale și internaționale de anvergură, precum ”Future Leaders Exchange Program”. A fost delegat de tineret al României la ONU pentru mandatul 2013-2014. Aflată pentru un proiect în Suedia, Eliza Chirilă ne-a transmis prin SMS un mesaj în care își exprimă bucuria de a fi fost nominalizată la Gala Ambasadorilor Nemțeni.

De județul Neamț și de locurile natale mă leagă numeroase amintiri deosebite și nu uit faptul că  acolo m-am format și am organizat primele mele proiecte de tineret. Port cu mîndrie originea mea oriunde merg în lume și asta nu se va schimba niciodată. Revin de fiecare dată în Neamț  cu entuziasm și fiecare proiect pe care îl coordonez încerc mereu să-l aduc acasă”, a mărturisit Eliza Chirilă.

Sebastian Hrib

Unul din tinerii care a surprins extrem de plăcut pe romașcani este Sebastian Hrib, cel care anul acesta a înființat un ONG care să se ocupe de proiecte de voluntariat pentru tineri. Absolvent al Colegiului „Roman – Vodă”, Sebastian Hrib este un tânăr implicat în multe proiecte social culturale în municipiul Roman și județul Neamț. Anul trecut, acesta a înființat „Kult Hub”, o organizație non guvernamentală, cu sediul în municipiul Roman, ce are drept scop promovarea, sprijinirea, realizarea și coordonarea activităților de dezvoltare personală și profesională în rândul tinerilor prin proiecte și programe educaționale. Proiectul își propunea  să analizeze orașul Roman din trei perspective:  economic, cultural și social și să ajute dezvoltarea personală și profesională a participanţilor, prin organizarea de ateliere interactive, vizite în companii, întâlniri cu oameni-model și învățarea prin experiențe directe. În proiect au fost antrenaţi 30 de tineri din liceele romaşcane. Prin intermediul acestui ONG a organizat în primăvara acestui an evenimentul „Roman 3D”, prin care le-a permis tinerilor romașcani să se descopere, să-şi dezvolte potenţialul de leadership şi să devină liderii de mâine. De asemenea, în vara acestui an, a organizat prima ediție a „Kult Fest”, festival cultural dedicat tuturor tinerilor liceeni din Roman.

Ne dorim să îi provocăm pe tineri să pornească de la problemele cu care se confruntă în municipiul Roman și să creăm soluții și un plan de acțiune plecând de la ideile lor, a afirmat Sebastian Hrib, coordonatorul proiectului Roman 3D.

Programul Roman 3D a fost derulat în parteneriat cu un important retailer din România, cu Primăria Roman, cu Biblioteca Municipală “George Radu Melidon” Roman și ”American Councils for International Education” . Atunci s-a conturat și echipa de organizatori formată din liceenii romașcani Delia Benchea, Larisa Ciocan, Diana-Teodora Stogrin, Luciana Otto, Ciprian Hăisan.Sebastina Hrib ne-a declarat că nu știe cine l-a nominalizat pentru Gala Ambasadorilor Nemțeni dar că este onorat de această nominalizare. ”Mulțumesc pentru nominalizare. Nu știu cine a făcut-o. M-aș bucura să cunosc acea persoană”, a mărturisit într-un SMS Sebastina Hrib. Acesta are și un  mesaj pentru tineri: ”Fiți liberi să schimbați lumea cu ideile voastre!”. Între timp redactorii roman24 au aflat că nominalizarea în proiectul ”Gala Ambasadorilor Nemțeni a fost făcută de tânărul deputat USR, Iulian Bulai.

Sebastian Cătănoiu

Sebastian Cătănoiu, născut în 1966 pe meleagurile noastre, director al Administrației Parcului Natural  Vânători  este una dintre personalitățile care s-au implicat major pentru protecția naturii, find inițiatorul bradului ”Ținutul Zimbrului”, un concept prin care a fost promovat Parcul Natural Vînători Neamț. Ca rezultat al eforturilor sale în anul 2016 Ținutul Zimbrului a primit certificare de destinație ecoturistică din partea Autorității Naționale pentru Turism România. El este și cel care a susținut aplicația ”Top 100 Destinații Sustenabile” la nivel mondial așa încît astăzi Ținutul Zimbrului se află în top 100, fiind singura destinație din România și Europa de Est. Este membru fondator și voluntar activ în Asociația ”Ținutul Zimbrului”. A realizat amenajarea izvorului Puturosu, situat lîngă Schitul Vovidenia, a găsit o modalitate de a pune în valoare izvorul de apă sărată cu atestare documentară de peste 8000 de ani, organizând și un eveniment de referință destinat copiilor, intitulat ”Sarea-n bucate”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.