Dental Alliance

Alegeri 2024

November 21, 2024

Romașcanii vor primi noul număr al ziarului Primăriei Roman

0

Începând de astăzi, vom distribui, gratuit, ziarul Primăriei, care conține informații reale despre investițiile pe care administrația, cu aprobarea Consiliului Local, le face în orașul nostru. Ziarul ”InfoPrimăria Roman” va fi distribuit gratuit în toate cartierele orașului, iar el conține în primul rând informații despre cum fiecare cetățean poate să depună un proiect de interes public pentru zona în care locuiește sau o altă zonă a orașului în valoare maximă de 100.000 de lei, iar dacă el va fi votat de cetățeni – noi îl vom realiza. Pe lângă detaliile despre bugetarea participativă, în ziar se regăsesc informații despre lucrările demarate sau continuate în această primăvară, indiferent că vorbim de proiecte pe fonduri europene sau de cele pe care le efectuăm din bugetul propriu. Ca-n fiecare din cele 5 ediții anterioare ale ziarului Primăriei, veți putea citi și despre activitatea unuia dintre cei 21 de consilieri locali, precum și detalii despre modul în care se pot achita taxele pentru parcările publice cu plată din oraș. 
Pentru a nu exista nicio speculație, vă spun că editarea acestui ziar a costat 1.400 de lei, iar el va fi distribuit către 10.000 de cetățeni (prețul unui singur ziar este de 0,14 lei). Această ediție, dar și celelalte scoase anterior, pot fi consultate și electronic, la următoarea adresă: https://primariaroman.ro/ziarul-primariei-municipiului-rom…/ 
Vă invit să citiți aceste informații, pentru a nu vă lăsa păcăliți de cei care, cu rea intenție sau din neștiință, scriu tot felul de neadevăruri pe rețelele de socializare.

Lucian Micu

Primar, Municipiul Roman

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.