S-a reluat activitatea pentru modernizarea unui nou sector de pe drumul județean DJ 157 H Dochia – Itrinești
Consiliul Județean Neamț a reluat activitatea în domeniul modernizării infrastructurii rutiere. Un șantier redeschis este pe drumul județean DJ 157 H Dochia – Itrinești. Astă-toamnă, tot pe acest drum, a fost dat la gata un alt segment lung de patru kilometri, pe care au fost realizate zece podețe, șapte kilometri de șanțuri betonate și 500 de metri de ziduri de sprijin.
Pe sectorul pe care se intervine acum au fost realizate deja drenuri de colectare a apelor pe mai bine de o mie de metri, șanțuri de descărcare, ziduri de sprijin, supralărgiri ale drumului. De asemenea, se lucrează la așternerea stratului de piatră concasată, urmând ca în perioada imediat următoare să turnăm primul strat de asfalt.
„Anul trecut, în aceeași zonă a județului a fost modernizat și drumul dintre Mărgineni și Itrinești, pe o lungime de 4 kilometri. Nici pe acest sector nu a mai fost asfalt până la implementarea proiectului gestionat de către Consiliul Județean Neamț. Sunt foarte mulțumit de faptul că reușim să punem la punct infrastructura rutieră din această parte a județului și sunt conștient de bucuria localnicilor, care acum circulă pe asfalt, pe drumuri care dintotdeauna au fost de pământ sau pietruite.
Venirea căldurii înseamnă pentru noi redeschiderea în forță a șantierelor în toate zonele, pentru a executa lucrări în toate domeniile de activitate!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.