Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

S-a votat, acum e oficial! Valoarea tichetelor de masă va fi majorată

0

Legea privind modificarea valorii tichetelor de masă acordate românilor ar putea fi adoptată cât de curând. Astfel, cuantumul tichetelor de masă ar crește de la 15 la 20 de lei, spre bucuria celor care le primesc din partea angajatorilor. 

Potrivit social-democraţilor, valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz

Legea privind modificarea valorii tichetelor de masă acordate românilor ar putea fi adoptată cât de curând. Astfel, cuantumul tichetelor de masă ar crește de la 15 la 20 de lei, spre bucuria celor care le primesc din partea angajatorilor.

Senatul ar putea dezbate şi vota, în şedinţa plenului de miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 165/2018, care prevede creşterea valorii tichetelor de masă de la 15 la 20 de lei.

Iniţiatorii, un grup de deputaţi PSD, susţin că valoarea actuală a unui tichet de masă, de 15,18 lei înainte de impozitare, nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz a cărei valoare medie este de 21,4 lei.

Potrivit social-democraţilor, valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.