Dental Alliance
April 27, 2024

S-a votat: VIOLENȚA împotriva animalelor, pedepsită cu ÎNCHISOARE

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a stabilit, marţi, la dezbaterea proiectului de lege privind combaterea violenţei împotriva animalelor, pedepse cu închisoare între 1 şi 3 ani aplicabile pentru uciderea fără drept sau maltratarea unui animal, în forma agravantă acestea ajungând până la 7 ani. Deputaţii jurişti au redus astfel pedepsele prevăzute în forma adoptată de Senat care erau între 2 şi 7 ani, iar pedeapsa agravantă ajungea până la 10 ani. Astfel, potrivit celor stabilite, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive, organizarea de lupte între animale sau cu animale, folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, rănirea sau schingiuirea animalelor, intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, colţitul ciocului şi dinţilor se va pedepsi cu închisoarea 1-3 ani. Instanţa va putea decide o interdicţie complementară de a mai deţine animale pentru 5-10 ani. Proiectul prevede circumstanţe agravante în cazul în care animalul se afla în posesia unei persoane responsabile cu îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, a unei persoane responsabile cu dresajul animalelor, cu tratarea medicală sau dacă fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane, pedeapsa stabilită de deputaţii jurişti fiind în acest caz închisoare de la 2 la 7 ani.