Dental Alliance

Săbăoani: O căsătorie specială

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Sâmbătă, 24 august 2019, în Parohia Săbăoani “Sfântul Mihail” şi-au spus “Da” în sacramentul Căsătoriei Alexandru şi Alexandra. Dar nu asta este partea inedită! A celebrat pr. paroh Irinel-Iosif Iosub, alături de care a concelebrat pr. Felician Tiba, de la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei. Şi nici asta nu constituie ceva inedit. Partea inedită a fost dată chiar de cei doi miri, unul pentru că a fost foarte curajos şi celălalt pentru că l-a întrecut pe primul în curaj. Mai exact, mireasa, în cărucior fiind din cauza unei probleme de sănătate, s-a lăsat cucerită şi apoi cerută în căsătorie de către un tânăr, care, la rândul lui s-a lăsat cucerit de sufletul ei.

“Nu ceea ce poate să ofere e important pentru mine, avea să spună tânărul la cursul de pregătire pentru logodnici, ci ceea ce este ea ca om!”

“De când m-a întâlnit, avea să spună tânăra, eu am picioare, îmi pot folosi bine mâinile, am văzut aproape toată ţara, iar căsătoria nu va face altceva decât să parafeze ceea ce eu am simţit încă din momentul în care l-am întâlnit: că el va fi sănătatea mea, el va fi viaţa mea normală!”

“Voi, spunea părintele Felician la predică, aţi depăşit graniţele obişnuitei iubiri şi aţi urcat către treapta carităţii, care înseamnă prietenia cu Dumnezeu. Vorbind despre faptele de milostenie trupească, Isus spunea că de fiecare dată când cineva face ceva bun faţă de fraţii săi, în realitate face faţă de el (cf. Mt 25,40). Ori de câte ori voi veţi avea grijă unul de celălalt, când mirele ca soţ va înţelege să fie picioare şi mâini pentru soţie şi când soţia va şti să-şi încurajeze soţul, motivându-l în fiecare zi în tot ceea ce face, de fapt voi veţi face toate acestea lui Isus Cristos prezent în voi”.

La final şi părintele paroh i-a felicitat pe miri pentru alegerea făcută şi i-a invitat să nu uite niciodată ziua căsătoriei, întorcându-se la ea mai ales în momentele dificile ale vieţii.

Curajul mirelui este un exemplu pentru mulţi tineri care privesc poate doar la aspectul fizic al viitoarei soţii, fără a ţine seama totuşi de sufletul ei, de sensibilitatea şi nevoia ei de a avea pe cineva alături la modul cel mai serios şi matur. De asemenea şi curajul miresei este de apreciat pentru că, deşi imobilizată într-un cărucior nu s-a sfiit să spună “Da” unei astfel de provocări, cum este căsătoria, intrând în ea cu deplină maturitate şi responsabilitate.

Casă de piatră, Alexandru şi Alexandra!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.