Municipiul Roman își completează programul dedicat Zilelor Orașului cu o competiție dedicată minții și strategiei. Vineri, 15 mai, iubitorii șahului sunt invitați la Cupa „Roman Mușat”, turneu organizat la Sala Sporturilor, începând cu ora 12:00.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Roman și CSM Roman, în parteneriat cu Programul „Șah în Școală”, și se adresează copiilor și tinerilor, de la grădiniță până la nivel liceal.
Organizatorii își propun să transforme competiția într-o adevărată sărbătoare a șahului, oferind participanților ocazia de a-și demonstra talentul, concentrarea și spiritul competitiv într-un cadru prietenos și educativ.
Participanții sunt rugați să poarte încălțăminte sport pe durata desfășurării competiției.
Înscrierile se fac prin contact direct cu:
Cupa „Roman Mușat” promite să aducă împreună tineri pasionați de șah din Roman și din împrejurimi, într-un eveniment care promovează educația prin sportul minții și fair-play-ul.