Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

SALARIILE DIN PRIMĂRIE ȘI PRESIUNEA PE BUGETUL LOCAL

0

Discuțiile despre salariile din sistemul bugetar reapar cu intensitate în spațiul public, în condițiile în care autoritățile publice locale se plâng de faptul că aplicarea noii legi de salarizare unică pune la grea încercare bugetele locale.

Primarul Lucian Micu apreciază că a fost o decizie bună aceea de a lăsa la latitudinea autorităților publice locale sarcina de a fixa nivelul salariilor atribuite. La Roman funcționează 350 de salariați în Primărie, 121 la Asistență Socială, la care se adaugă 125 asistenți personali. La Clubul Sportiv Municipal funcționează 41 salariați, iar la Direcția Piețelor, Bazar, Obor 28 de salariați.

Edilul șef spune că, în prezent, salariații din Primăria Roman sunt plătiți în raport cu grila de salarizare aprobată în ședința Consiliului  Local din luna iulie, stabilită în plan local, în urma consultărilor cu reprezentanții sindicatelor. Primarul se plânge însă că pe viitor, în condițiile în care se va trece la aplicarea noului Cod Fiscal, care are o serie de măsuri ce conduc la decapitalizarea cu 20% a bugetelor locale, autoritățile publice locale se vor afla în imposibilitatea de a susține aceste salarii, existând o presiune fantastică pe bugetele locale, ceea ce va duce, implicit, la diminuarea volumului de investiții. Primarul Romanului susține că varianta majorării taxelor și impozitelor locale, în opinia sa, nu este una viabilă, ținând cont de faptul că nu va exista o garanție că oamenii sub povara atâtor scumpiri vor mai fi capabili să achite și birurile locale, dacă acestea vor fi majorate.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/-IEEfJxhYs4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Primarul Lucian Micu susține, însă că, așa cum a fost regândită, noua grilă de salarizare din Primăria Roman a eliminat, la ora aceasta, o serie de inechități din sistem, conducând la o plată mai justă a salariaților în raport cu munca prestată.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/T1YJMEYOKcI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Din păcate grila de salarizare aprobată în iulie se află într-o anexă a hotărârii respective de Consiliu Local și este greu de presupus că romașcanul de rând, mai puțin obișnuit să se intereseze de deciziile pe care le ia executivul, va sta să caute în arhivă anexa la hotărârea în discuție. Redactorii Roman 24 au făcut acest lucru pentru cetățenii interesați de nivelul de slarizare ale armatei de salariați din Primărie.

Conform grilei în plată primarul Lucian Micu primește 10.150 lei, viceprimarul Roxana Iorga este retribuită cu 8.700 lei. Secretarul municipiului, Gheorghe Carnariu, este retribuit cu 7.425 lei, arhitectul șef Ana Maria Alexe are o retribuție de 6.234 lei.

Un  director executiv primește 6.033 lei, un șef serviciu 5.229 lei, iar un șef de birou 5.028 lei. Conform noii grile un consilier juridic, un expert, un polițist local primesc între 3.230 lei, la gradația zero și 4.022 la gradația V. Un referent de specialitate cu studii de scurtă durată este retribuit între 2.300 și 2.865 lei. Un polițist local cu studii medii sau un referent primesc între 2.125 lei și 2.646 lei.

În luna octombrie salariile angajaților din Primărie au fost în valoare de 1.585.500 lei, reprezentînd veniturile brute și contribuțiile angajatorului. În aceeași lună la Direcția Piețelor, Bazar și Obor au fost achitate salarii în valoare de 85.998 lei, din care 70.747 lei venituri și 15.251 contribuții sociale. În aceeași lună angajații de la Club Sportiv Municipal au primit 139.633 lei, sumă ce include veniturile brute și contribuțiile. În luna octombrie valoarea salariilor la CSM a fost de 139.633 lei, iar a  celor de la Direcția de Asistență Socială de 682.188 lei, sumă în care sunt incluse și salariile asistenților personali ai persoanelor cu handicap. Romanul are un buget anual de 105,307.00 lei.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.